101 de trandafiri si un dans

Capitolul 27

Elijah

Eram înnebunit. Complet. Nu mai aveam nici un strop de umanitate din mine. Nu știam ce naiba am. De ce naiba mă simt așa. E doar o fată, Elijah! Nu. Nu e doar o fată. E fata mea. La naiba! E fata mea! Din cauza mea acum probabil suferă pe mâinile lui Hector, știu ce nenorocit e și ce poate să îi facă. Eu m am apropiat de ea, știind că dacă o bag în lumea mea o să fie în pericol, iar ea, la naiba! A intrat în lumea mea cu brațele deschise fără să clipească. Și era așa fericită să facă asta.

Și acum uite ce am făcut. Am lăsat situația de sub control și totul s a dus pe râpă. Cum am putut să mă îndrăgostesc atât de nebunește de ea și să nu îmi pase de altceva. Nu m am uitat în jur, și doar la ea. Deși am fost atent la fiecare mișcare a lui Hector, el tot cumva a prins-o.

Oamenii mei l au căutat, și l au găsit. Ne am dus acolo, dar ea nu era. Și nici Hector nu era. Ne am gândit că sigur e glumă de a lui, și doamne! Eram atât de nervos, și încă sunt. Îmi simt corpul cum cedează din minut în minut dar eu tot nu mă las, până nu o să o simt în brațele mele și teafără, nu o să mă las.

Am căutat-o atât de mult. Peste tot. Și naiba să mă ia dacă mai știu pe unde să mă mai uit. Mă face să cred că a dus-o în America, dar Jace a zis să mai vedem cum stă treaba înainte să mergem acolo. Eram disperat, aș fi făcut orice, dar noroc de prieteni mei că m au ținut, altfel cred că eram deja în America.

-La naiba, Elijah! Revino-ți, omule. Nu ai mai mâncat de 3 zile, de-abia ai băut un pahar de apă, iar de dormit ce să mai spun. Te rog, ai nevoie de puțină odihnă, o să rezolv eu cat timp te odihnești și tu măcar o oră.

Jace a fost mereu lângă mine. Mereu a fost aici ca să mă sprijine și să mă ajute, el este colacul meu de salvare. Atunci când mai aveam puțin și mă prăbușeam el era acolo. A fost lângă mine toate zilele astea ca să se asigure că nu leșin naibi, și cred ca o sa o fac incurnad. Pentru ca are dreptate, nu am mai mâncat de 3 zile, și nu am închis o geană. Mă simt ca un rahat, dar nu mă pot opri. Sunt disperat.

-Jace, îți mulțumesc pentru grija, dar la naiba, omule! Nu mă pot opri din a o căuta, și nu pot pursisimplu acum să mă pun în pat și să te las pe tine să o rezolvi cumva. Spun pe o voce frântă, nici măcar nu mă recunosc pe mine. Am încredere în tine, bineînțeles, știu că m ai ajuta, dar nu pot să stau într-un loc.

Jace oftează și se pune pe canapeaua din fața mea. Sunt în casa lui Aylin, pentru că singurul lucru ce ma mai liniștește puțin este mirosul ei. Casa asta se simte într-adevăr ca acasă, așa că am zis să îmi petrec timpul aici.

-Nici nu știu ce să spun, vreau să fii în formă, dar în același timp nu știu cum este să fii în starea asta. Mă gândesc că dacă mi s-ar întâmpla asta cu Mencia aș fi luat-o razna!

Am scos un suspin și mi am îngropat fața în mâini. Nu mai suport durerea asta pe care o am în piept. Doare atât de tare. Și mi-e frică atât de tare pentru Aylin. Nu mi-a mai fost frică niciodată pentru ceva, sau pentru cineva. Dar acum sunt atât de îngrozit...

-Da, frate. E ca naiba să fii într-o situație de genul. Simți cum te sfâșii în mii de bucăți și revii iar la loc ca să te sfâșii iar și iar. Și știi ce tare doare? Al naibi. Simt o durere atât de apăsătoare în piept încât nu pot să îmi dau seama dacă durerea chiar e acolo sau e totul de la mintea mea distrusă.

E o liniște între noi. Jace probabil chiar nu are ce să spună, pentru ca nu simte asta pe pielea lui, dar știe să mă consoleze și nu mă lasă să fac prostii. Așa că îi mulțumesc și pentru cel mai mic ajutor din partea lui.