Capitolul 22

1K 55 23
                                    

Elijah

Toată dimineața am primit doar mesaje de la Jace cum ca a luat legătura cu Hector, și ca vrea să ne întâlnim cu el. De-abia aștept să îl văd și să mă lămurească insfarsit ce naiba a pus la cale, omul ăsta mă calcă pe nervi rău. Am nevoie de multe explicații de la el. Ce vrea defapt? Clubul sau pe Aylin? Sau poate pe amândouă?

Am stabilit întâlnirea tot la clubul meu, la ora 8 seara, până atunci Jace și ceilalți o să vină aici ca să mai discutăm anumite lucruri. E obositoare toată treaba asta, nu mai suport, sincer. Dar trebuie să o rezolv odată și odată.

-Elijah?

Îmi întorc capul spre Aylin. Stă în pragul ușii de la sufragerie și mă privește confuză. Are niște stări de bipolaritate, și nu o mai înțeleg. Acum are nervi după vrea ca să îi dau atenție.

-Da?

-Ești bine?

-Da, iubito, tu cum ești?

Se apropie de mine până își găsește locul între picioarele mele. Ajung să cred că e locul ei preferat e ăsta, mereu se pune aici de câte ori are ocazia.

-Mh, sunt pierdută printre gânduri.

Eu cu Aylin zici că avem aceeași poveste. Doar că a mea este mult mai întunecată decât a ei. Ea nu a suferit așa multe ca mine când eram mic. Nu a avut o familie ciudată. Nu i-a murit mama și nici nu a avut un tată distrus ca al meu. Dar parcă avem aceleași probleme. Mă regăsesc uneori în ea.

-Azi o să vină Jace și Mencia aici. Te ai împrietenit cu ea?

Îmi evită privirea și pot observa pe fața ei un mic zâmbet și îmi stârnește curiozitatea.

-Um...defapt a fost ideea ei să îmbrac rochia aia atunci ca să te impresionez.

Fac ochii mari. Nu mă așteptam la asta. Asta oare vorbesc fetele când se întâlnesc? Își recomandă haine pentru întâlnirea cu iubitul? Tipic femeilor.

-Hmm...deci asta e.

Aylin chicotește și se ghemuiește la pieptul meu. Îi cuprind spatele și îi sărut capul tandru.

-Deci nu aveți probleme.

-Neh...pare o tipă mișto rău, acum nu vreau să îmi dau mult cu părerea. Îmi ia ceva timp să cunosc o persoană mai bine.

Aprob din cap.

-Azi avem întâlnire cu Hector, la club. Încep a spune.

Aylin formează din buze un "o" perfect.

-Oh, care e planul?

-Momentan nu avem un plan anume, dar vrem sa știm ce naiba vrea omul ăsta de la noi.

Cand o sa il văd nu știu dacă o să mă abțin de la un pumn. Încă nu am uitat ce a făcut acum câțiva ani. Nu o să uit niciodată cat de nesimțit și ce jigodie poate fi. Consider ca oamenii ca el ar fi trebuit băgați în iad, nu în pușcărie, e prea puțin pentru ei asta și prea confortabil. Merită să fie chinuit în chinuri.

-Și eu sunt curioasă ce are cu mine. Aylin spune asta de parcă e o nimica toată, femeia asta cred că are aur în ea. Îmi dovedește asta pe zi ce trece. Nu pot să explic asta prin cuvinte.

-O să aflu iubito,tot!

Pentru ea aș face ce nu aș fi făcut pentru mine dar aș fi făcut pentru ea. Inima mea bate atât de tare pe lângă ea, încât nu pot înțelege cum o persoană te poate face să te simți așa.

101 de trandafiri si un dans Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum