Aylin
Fața prietenei mele, Pyryl, este de milioane! Se uita la mine de parca nu ma ia in serios si ca eu glumesc aici. Poate aș fi vrut sa cred si eu ca e o gluma, dar nu. I am povestit cam tot din seara trecută, iar acum se uita la mine ca la o fantomă. Nu se aștepta, si nici eu nu ma așteptam.
Nu știu de unde am prins curajul ăla pe care l am avut aseară, si nici măcar nu bauserăm un gram de alcool. Dar felul in care arată m a făcut sa nu fiu atât de slabă. Are un par negru ca cenușa, iar ochii verzi ca un brad des si tânăr. Arată atât de serios si bine pus la punct. Avea o cămașă albă pe el, iar deasupra un sacou negru si pantaloni la fel negrii. M a lăsat masca.
Brusc eram atât de interesată de el, mi a strânit rău de tot interesul. M a fcaut sa vreau sa îmi petrec timp cu el. Voiam asta chiar al naibi de tare. Cred ca de când am început sa dansez ma simt mai liberă. Nu ma mai gândesc la consecințe si fac ce simt. Nu îmi pasa de părerea altora, încercarea nu omoară. Dansul m a salvat. Mi a arată ca poți sa fii mai deschisă si mai liberă.
-Deci vrei sa spui ca aprope v ați tras-o? Șoptește Pyryl ca sa nu o audă studenții din cantină.
Asta îmi mai trebuia sa afle lumea ca m am culcat cu un bărbat mai mare decat mine cu 8 ani. E de necrezut!
-Nu, adică da...defapt nu știu ce voia el.
Știu că era la fel de înfometat de buzele mele cum si eu eram de ale lui. Voiam practic sa îi iau tot aerul si sa îi intru in suflet. Eram disperată.
-Dar tu voiai?
Îmi mușc buza, asta îmi amintește de Elijah care era tachinat de chestia asta.
Nu știu. Oare voiam asta? Eram excitată, dar nu știu dacă eram suta la suta pregătită pentru asta. Poate dacă mă gândesc acum mai rațional, nu cred ca aș face asta chiar din prima seara ce ne am cunoscut.
-Nu știu, Pyryl, nu știu! Oftez. E grea situația asta.
Fata roșcata si ochii căprui da din cap si mai ia din cartofii ei prăjiți. Acum luam masa, apoi mai avem o oră si insfârșit putem sa plecam acasă. Aseară când am venit acasă era in jur de ora doua, iar eu nu am mai dat ochii cu ai mei. Dimineața la fel, eu am plecat cât de repede am putut așa ca nu i am mai văzut. Cert e ca sunt supărați tare.
Din seara trecută nu l am mai văzut pe Elijah. Eu am plecat jos la scena, pentru ca se începea dansul meu, iar pe el nu l am mai văzut de loc. Probail a si plecat. Dar sincer, nu mai voiam sa îl mai văd. Știu ca oricum o sa îl mai văd cel puțin de câteva ori pe aici, chiar dacă are multă treaba nu are cum sa nu treacă si pe aici.
După ce îmi mănânc salata cu porumb, iar Pyryl cartofii prăjiți, ne ridicam de la masa si mergem spre următorul curs pe care îl avem împreuna. Eu si Pyry studiem același domeniu.
Azi, nu știu dacă mi se pare sau de-abia acum am atras atenția la lume, dar parca e mai multă agitație si chestia asta ma sufoca si ma face sa fiu mai stresată când îi văd si pe ei la fel de activi si ne la locul lor.
Pe drum spre clasa primesc un mesaj. Ma opresc lângă un perete ca sa nu încurc oamenii sa treacă, si îmi scot telefonul ca sa văd cine mi a scris. Scot un oftat.
"După cursuri vin sa te iau sa luam prânzul in oraș?"
Ceea ce îmi place la Calum este ca e politicos mereu. Cred ca dacă aș fi in locul lui aș începe cu de ce nu ai venit aseară? Trebuie sa ne întâlnim urgent sa vorbim. Iar Calum nici nu a menționat nimic de vorbit, deși știu ca o sa vorbim, dar doar este mai politicos si nu a început un scandal.
CITEȘTI
101 de trandafiri si un dans
RomansaNiciodată nu putem sa știm ce vrem cu adevărat. Avem pasiuni secrete pe care unii le considera mizerabile, unii fantastice, una dintre ei fiind Aylin Yilmaz. O turcoaica care si a descoperit pasiunea de heels dance când dansa goală in baie. A fost c...