Hazard

Capitolul 13

Țipetele încetau și reîncepeau când se aștepta mai puțin. Faptul că nu putea să adoarmă o enerva până la lacrimi. Deși nu știa dacă plânge din cauza nervilor sau din cauza sentimentului de neputință. Cu o seară în urmă era ea cea care era în brațele lui...

În încăperea cealaltă lucrurile erau încinse. Cei doi nu erau în pat, pentru că patul ar fi fost mult prea departe de peretele de legătură dintre camera lor și cea a lui Blake. În schimb, Duncan o urcase pe creață pe un birou micuț poziționat exact unde trebuie. Își spunea singur că nu o face pentru a-i stârni gelozia brunetei, ci doar pentru că avea chef să spargă monotonia.

Îi trage, dintr-o mișcare, peste cap maieul de plasă al tinerei, încercând să nu se mai gândească la nimic. Ia coniacul de care nu se despărțise toată seara și toarnă câte puțin pe pielea încinsă a fetei, sorbind apoi cu poftă. Gestul lui o face pe acesta să chicotească cu poftă.

- La dracu, Duncan! O fuți sau îi spui bancuri? Răbufnește Blake.

Surprinsă de propria-i vulgaritate, își bagă capul între perne. Se gândea să se ducă în altă cameră, însă la ce noroc avea ea, poate de data asta intra peste Nathan sau peste Pistol.

Urmă un moment de liniște. Domnea acum o liniște atât de profundă încât o durea. Se gândea că poate au adormit și nu-i plăcea asta. Ar fi preferat să o dea afară din secunda în care terminaseră. Gândul că s-ar putea atașa emoțional de alta era de nesuportat. Pentru că asta făcuse ea cu el, oricât ar fi încercat să se mintă singură.

Ușa de la camera ei se deschide, iar ea închide instinctiv ochii și se preface că doarme. Îi simte parfumul. Nu avea nicio îndoială cine e. Se urcă în pat lângă ea. Simțea cum ochii lui superbi o privesc atent. Pentru o clipă ea păru că nu mai respiră. Nu știa dacă să deschidă ochii și să se întoarcă să îl privească sau să se prefacă în continuare. O mână i se petrece pe după mijloc. Șira spinării i se înfioră. Cum avea mereu efectul acesta asupra ei?

- Ce mi-ai făcut, pitică enervantă? Nu pot să stau departe de tine.

Ticălosul! Îi spunea aceste lucruri doar pentru că nu credea că îl aude. Un suspin sugrumat îi iese printre buze. Bărbatul aude și o întoarce dintr-o mișcare cu fața spre el. Avea obrajii scăldați în lacrimi.

Duncan închide ochii pentru o secundă văzând-o așa, apoi se ridică și pleacă.

Ajunge până la ușă și se întoarce înapoi.

- Asta mă induce în eroare la tine! Cu fața aia ai zice că nu ai omorî nici o muscă, însă în fiecare zi mai aflu vreun secret de-al tău! Știi ce?! Vreau jumătate din banii de pe casa lui Matt!

Blake rămâne fără cuvinte. Iar o dezamăgise. Pentru el doar asta conta?!

- Nu pot. Am făcut o investiție pentru Heidi și... Nu mai îi am.

- Din câte știu eu toată averea lui este împărțită jumi-juma între noi doi. Nu credeam că poți să vinzi ceva fără mine.

- Casa a vândut-o Matthew în timpul vieții ca să îmi susțină afacerea. Știu că nu e corect față de tine. Știu că tot ce-i aici îți aparține, însă va mai dura ceva până voi face rost de banii ăia. Dă-mi un răgaz.

- Mincinoaso! Dacă nu aflam singur, tu nu aveai să-mi spui!

- Bine! Țipă nervoasă. Sunt o ticăloasă, o târfă și o profitoare! Dacă am uitat ceva, sunt sigură că o să-mi amintești tu! Acum ieși afară!