Hazard

Capitolul 1

Blake Gossling iesi din baie. Fuge spre telefonul care sună deja de ceva timp. Este înfășurată doar într-un prosop ce abia îi acoperă posteriorul. Picături grele de apă curg din părul ei des și brunet, pe picioarele-i albe și goale.

Ia receptorul în mână și răspunde gâfâind.

- Alo?

- Mami!

- Heidi?

- Mami vino și ia-mă! E...

O voce de bărbat acoperă vocea subțire a tinerei.

- Ce crezi că faci? Spune el. Apoi apelul se întrerupe.

- Ce nai... Heidi! Heidi, mă auzi?! La naiba!

Tonul telefonului acum o impacienta. Semăna cu zgomotul acela cumplit pe care îl auzi în filme când este deconectat cineva de la aparate. Spera din suflet ca totul să fi fost o doar glumă proastă de-a lui Heidi, însă sufletul ei îi spunea că ceva nu este în regulă.

Încearcă să sune ultimul apelant de câteva ori, dar telefonul suna ocupat. Cunoștea numărul de pe afișajul electronic. Era numărul de la casa de pe plajă a lui Matthew. Ea nu ajunsese niciodată acolo. I-a tot spus lui Heidi că se va duce, însă nu s-a convins singură să dea ochii cu fratele lui Matt, care încă o privea ca pe o parvenită.

Oare acesta pusese mâna pe fiica ei pentru a o convinge să renunțe la avere? Nu. Lucrurile acestea se întâmplau doar în filme. Puls că ea nu considera niciun om capabil de aşa ceva. Însă nu putea să nu se întrebe ce se întâmplă acolo și de ce nu reușea să mai dea de ei. Fie Heidi încerca să o sune din nou, fie telefonul nu mai era în furcă. Dar la cât de ciudată părea fata la telefon, a doua variantă era mult mai probabilă.

Lasă prosopul să pice pe podea și-și ia prima lenjerie pe care o găsește. Îmbracă o fustă neagră strâmtă ce-i ajungea până la jumătatea coapselor și care se scurta discret spre centru, în formă de V. În talia înaltă a fustei își băgă cămașa din mătase, neagră. Dacă nu ar fi fost mulată și nu ar fi avut ultimul nasture exact unde trebuie pentru a-i scoate decolteul în evidență, aceasta ar fi putut trece lejer drept o cămașă bărbătească obișnuită. Își suflecă mânecile până la cot și își pune pe încheietură un ceas mare roz-pal pentru o pată de culoare. Ia o pereche de sandale înalte cu bretele, tot de culoare neagră și pleacă fără să-și mai usuce părul. Urcă în noul ei Jaguar decapotabil și iese din parcare dintr-o singură manevră.

Cu cât se apropia mai mult, devenea tot mai nervoasă. Mâinile îi transpiraseră pe volan. Și ar fi dat orice să se poată întoarce înapoi. Dar fiind vorba de fiica ei, lașitatea nici nu intra în discuție. Scoate ușor capul pe geamul deschis, încercând să își facă curaj.

Vede casa. Aceasta ieșea cu adevărat în evidență. Era cu două etaje mai înaltă decât restul. Avea două intrări, ca majoritatea caselor din Miami Beach, iar cea pe care intenționa ea să intre, era împrejmuită de un gard mare, în trepte. Poarta uriașă din fier era acționată automat, prin cod, deși într-o cabină din paie și lemn, ce se asemăna cu o căbănuță, stătea paznicul Pistol Tate.

Blake se dă jos din mașină și se apropie de gard.

- Pistol! Du-te și anunță-l pe Duncan că a venit doamna! Strigă din spate un bărbat șaten, cu pielea bronzată și lucioasă, înainte ca ea să spună ceva.

Portarul se duce și se întoarce într-o grabă caraghioasă. Îi șoptește ceva la ureche șatenului și își reia, serios, poziția.

- Doamnă, eu sunt Nathan Craig. Zice bărbatul care nu își luase ochii de pe ea. Mi-ar părea bine de cunoștință, dar domnul ne-a spus să vă transmitem că nu e acasă și să reveniți altădată!