Hazard

Capitolul 35

Bărbatul înjură zgomotos, dând cu pumnul în repetate rânduri în ușa pe care abia o închisese. Era la apartamentul lui Blake și spre dezamăgirea lui nu era nimeni acolo.

Nu se gândise că femeia ar fi putut să plece în altă parte, iar acum nu știa de unde să-și înceapă căutarea. Spera că e bine!

Ultima dată când făcuse asta nu mai putea să vorbească... Nu știa de ce tot întindea coarda în ceea ce o privește, dacă era conștient de cât de sensibilă e. Cum să îl creadă că o iubește și că nu îi vrea răul când el se comporta așa?...

Gândurile i se potolesc abia când aude telefonul sunând. Se uită la apelant și vede numele lui Heidi. Din fericire, fata îl iertase, iar asta îi ușura misiunea de a obține iertare și de la mamă.

- Alo. Frumoaso, degeaba suni, nu e la ea la apartament...

- Știu. D'asta te sun. S-a cazat la mine la hotel într-una din camere. A dat ordine să nu afle nimeni, însă pe mine m-a sunat Mike. Întreabă de el la recepție. I-am zis să-ți dea cartela de la camera ei. N-o lăsa să iasă de acolo până nu o convingi să te ierte!

- Ești incredibilă! Zice bărbatul zâmbind, apoi coboară repede scările și se grăbește spre hotel.

Era emoționat ca un adolescent la prima întâlnire. Nu știa ce ar fi putut să-i spună să o împace... Spera doar că atunci când o va vedea totul îi va ieși pe gură mult mai ușor. Nu putea să se dea bătut! O femeie ca ea nu găsea pe toate drumurile și trebuia să lupte pentru ea, oricât ar fi fost de încăpățânată.

Ia cartela de la Mike și urcă. Era bucuros să afle că Blake era sus în camera ei. Îi era teamă că ar fi fost plecată. Voia să rezolve totul cât mai repede!

Când ajunge în fața ușii, rămâne o clipă neclintit. Nu știa dacă să bată la ușă sau să intre pur și simplu. Știa că probabil nu voia să vadă pe nimeni, mai ales pe el. Deci indiferent dacă bate sau nu, tot se va supăra că-l vede... Așa că fără să mai stea pe gânduri ia cartela și intră.

Deodată observă că femeia nu era chiar atât de supărată pe cât își închipuia...

Camera era plină de râsete. Pe masă erau două pahare de vin și o sticlă jumătate goală, iar lângă pat, în picioare, stătea Blake cu fermoarul rochiței negre desfăcut până la jumătate și cu mâinile scoase din mânecile scurte din dantelă. În spatele ei, stătea pe podea, în șezut, Seth.

Ochii celor doi cad pe intrusul care le invada intimitatea. Deodată râsetele li se transformă într-o încruntare jenantă. Pe scurt, se holbau ca proștii fără să spună nimic.

- Duncan... Zice într-un final bruneta, așteptându-se ca soțul său să sară în orice clipă pe celălalt bărbat. Nu e ceea ce crezi! Am dat cu vin pe rochie și nu puteam să mai desfac fermoarul și Seth m-a ajutat să... Îngaimă ea, chiar dacă înțelegea cât de stupid sună.

Dar chiar așa se întâmplase! Seth venise la ea la ușă cu o sticlă de vin spumant și două pahare, spunându-i că trebuie să sărbătorească cu el faptul că procesul fusese în favoarea ei. Înainte să mai zică ceva, bărbatul a deschis sticla care s-a revărsat jumătate pe ea, așa că l-a invitat în cameră să ia un loc până se schimbă în altceva.

Singura problemă era că rochia aceea avea un fermoar minuscul la spate, pe care putea să-l deschidă dacă se chinuia mai mult, însă nu voia să fie nevoită să facă și un duș. Nu ar fi suportat să îl știe pe Seth în camera cealaltă în timp ce ea era dezbrăcată în baie. Așa că îl l-a rugat să o ajute să o dea jos cât mai repede.

Și firește, că destinul îl făcu pe Duncan să intre în cameră fix în acel moment! Știa, după ochii lui că nu avea să o creadă. Așa că reacția brunetului o lăsă fără glas atât pe ea cât și pe Daily. Fără să țipe, fără să reacționeze urât, Duncan întinde mâna spre cel de lângă soția sa. Acesta, jenat, îi răspunde la salut.