Hazard

Capitolul 9

A doua zi dimineață coboară la micul dejun. Îi trebuia mult curaj pentru a da ochii din nou cu Duncan. Însă știa că trebuia să o facă.

Jos, el și Brendan începuseră deja să mănânce. Ea se așează și cere un croissant, un iaurt grecesc și un pahar de suc de portocale. Era mai mult decât putea să mănânce, însă avea nevoie de energie pentru ceea ce avea să urmeze.

- De ce ai fugit așa aseară, păpușă? Spune șatenul, uitându-se mai mult la vărul său decât la Blake.

- A venit aseară la mine în cameră. Eu vorbeam la telefon. S-a holbat la mine ceva timp, că eram gol, dar n-a avut răbdare să termin. A plecat fără să zică nimic. Cred că dup'aia a intrat la tine în cameră... Nu?

Duncan deja nu mai mesteca. O privea pe femeie de parcă ar fi vrut să o dea iar afară. Dar nu din cameră de data asta, ci din casa lui și din viața lui.

- Nemernic norocos! Două nopți la rând! Măcar e bună de ceva?

Tinerei nu-i venea să creadă cum vorbea despre ea. Se simțea ca o bucată de carne într-o măcelărie.

- Am bătut dup'aia la ea la ușă, dar cred că nu venise de la tine.

Fața lui Blake se albește. Brendan era cel care aproape îi dărâmase ușa azi-noapte?! Au vocea atât de asemănătoare... Dar nici prin cap nu-i trecuse că ar putea fi el. Oare ce voia? Felul în care țipa și bătea în ușă era înfiorător. Oare ce ar fi făcut dacă, crezând că este Duncan, i-ar fi deschis ușa?

- Ia zi, păpușă, rândul meu când vine? Te aștept diseară?

- Diseară? Diseară plănuiam să mă duc dracului. Nu vrei să o iei înainte și să mă aștepți acolo?

Brendan începe să râdă și se ridică de la masă. Știa că a creat o situație din care pitica aceea cu gura mare nu avea să scape neșifonată.

- Ți-am deschis apetitul? Întreabă bărbatul printre dinți.

- M-ai prins. Acum sunt practic o nimfomană!

- Și eu voiam să-ți cer scuze că... Înghite în sec și continuă cu amărăciune. De fiecare dată când am impresia că te-am judecat greșit mai aflu ceva despre tine!

-Nu am nevoie de scuzele tale. Și nici nu mă interesează părerile tale. Doar... Ține-l pe vărul tău departe de mine.

-Poate că nu ar reacționa așa dacă nu te-ai duce noaptea în camera lui! Țipă el.

-Tâmpitule! Mi-e frică de el!

Privirea ei era un amestec de frică și furie.

Se ridică de la masă, aruncându-și șervețelul. Nathan trece pe lângă ea în timp ce aceasta se îndrepta înțepată spre mașină. Brunetul nu o crezuse inițial, dar teama din ochii ei nu mințea. O revoltă neasteptată îi contractă stomacul. Simțea nevoia să o protejeze. Trebuia să stea cu ochii pe Brendan. Nate îi întrerupe șirul gândurilor

- La dracu, Duncan! Iar ai enervat-o? Femeia asta când e nervoasă e un pericol pe roți!.

- Ce fel de bărbat ești tu? Se răstește brunetul la amicul său. Atât de tare te-a speriat una de un metru jumătate?

- Nu una de un metru jumătate m-a speriat! Ci felul în care una de un metru jumătate a oprit mașina pe calea ferată în timp ce venea un tren în viteză! Asta ar fi speriat pe oricine!

- Exagerezi!

- A demarat exact la timp. Te lo juro por Dios y mi santa madre! Spune sărutându-și degetele. Încă o secundă și acum era pe o masă cu picioarele spre ușă! Era să o calce trenul! Nu glumesc!