Hazard

Capitolul 21

Nathan îi întâmpină pe cei doi. Nu îi venea să creadă că veniseră cu Chastity acasă. Ar fi vrut să pună o sută de întrebări, dar îl cunoștea bine pe brunet. Când avea fața aceea nu trebuia să îl întrebi nimic.

- Ce e cu tine? Întreabă femeia. Erai fericit...

- Sunt fericit, Blake. Dar...

-Dar? Întreabă ea temătoare. Ceva îi spunea că nu vrea să știe.

- Matt s-a însurat cu tine ca să fii a mea...

- Ce tot spui? Ce logică are asta?

- În capul lui nebun are. El a răpit-o pe Chass, iar când a aflat că are cancer a regretat tot răul care mi l-a făcut. Și în loc să-mi dea fata înapoi, s-a însurat cu tine și a pus o clauză imbecilă în testament astfel încât să stăm împreună și să mă îndrăgostesc de tine.

Femeia nu mai zicea nimic. Rămăsese fără cuvinte. Simțea parcă ce urma. Un tremur necontrolat pune stăpânire pe corpul ei.

- Iartă-mă, dar să stau cu tine... Ar însemna să-i dau dreptate. De fiecare dată când te-aș vedea mi-aș aminti de tot chinul prin care am trecut...

Aerul îi scapă printre buze într-un oftat scurt. Cum trebuia să reacționeze? Nate se uita contrariat. Se despărțea de ea pentru că frate-su era nebun? Ei bine, în opinia lui, el era mai nebun ca frate-su, mai ales că în ultimele 24 de ore le arătase tuturor cât de mult o iubește.

- Știu că trebuie să rămâi în casa asta un an conform testamentului și sunt de acord. Nu o să îți fac șederea grea, pe cât posibil, dar, Blake, nu o să putem continua relația asta sau ce naiba a fost între noi.

Femeia tresare. Ochii i se umplu de lacrimi.

- Așteaptă puțin. Spune ea și urcă scările până la el în cameră. Deschide dulapul și scoate din el o geantă. O lacrimă i se rostogolește pe obraz. Ce ironie! La nici o zi după ce hainele ei fuseseră mutate în camera lui, el se despărțea de ea. Parcă îi zisese că o iubește... Nu! Îi spusese asta doar ca să-și revină. Știa și aprecia asta. Era un om bun. Și pentru că ea chiar îl iubea, trebuia să-i respecte decizia fără scene inutile.

Ia o hârtie din poșetă și coboară din nou în living. Se poziționează în fața lui Duncan și-i înmânează hârtia micuță, ca un bilețel. Bărbatul îi dă fetița lui Nathan.

- Când te-am sunat în ziua aia să vii acasă repede, te-am sunat ca să-ți dau asta.

- Un cec?

- Ăștia sunt banii pe care îi datoram lui Matt. Banii pe casă. Mi-ai spus într-o zi să-ți las ție tot. Și ți-am răspuns că nu. Nu aveam pe atunci banii ăștia. În ultima lună am muncit ca o nebună și am reușit să-i fac. Tot ce-i aici îți aparține. N-am vrut o secundă să pun mâna pe ce-i al tău! Pot să iau mașina ta? Nu aș vrea să merg la ora asta cu un taxi, că a mea a rămas în fața clădirii mele.

- N-ai vrut niciodată ce-i al meu... Dar nici ce-i al lui Heidi. Te întorci în locul ăla?

- Vin mâine cu cineva să-mi iau hainele și să-ți returnez mașina. Spune ea încercând să nu plângă. Se îndreaptă spre ieșire.

Odată întoarsă cu spatele, nu și-a mai reținut lacrimile. Îi era atât de greu să plece de acolo. Nu suporta gândul că n-o să-l mai vadă...

- Blake! Strigă el, iar bruneta se simte părăsită de puteri. Leșină când îl aude pronunțându-i numele.

Brunetul aleargă la ea și o ridică de pe jos. O strigă de câteva ori, dar tânăra nu-și revine. Tocmai trecuse printr-o experiență traumatizantă. Retrăise durerea din trecut și asta o făcuse să se închidă în ea și să nu mai vorbească cu nimeni. Își revenise doar pentru a-i readuce copila înapoi. Își învinsese trauma pentru el, iar el o mai rănise o dată. Brendan avea dreptate. Era cel mai mare ticălos.