Hazard

Capitolul 10

Bărbatul intră la ea în cameră ca un fulger.

- Cine dracu te crezi? Urlă el, la femeia care nici nu se mișcase de la măsuța de machiaj.

- Mai faci și altceva în afară să țipi la mine?

- Anulează totul!

- Nu.

- Te crezi mare prințesă ca să dai petrecere la mine la cazinou în onoarea ta?

- În primul rând, nu e la tine, ci la noi, pentru că din câte îmi amintesc deținem totul 50/50.

- Mă gândeam când o să-mi reproșezi asta!

- Ești ridicol. Își dă ea ochii peste cap. Nu, nu mă cred nicio prințesă și nici n-am chef să zâmbesc toată noaptea la curvele tale și la bărbații lor, însă am observat ceva. Uite.

Îi înmânează scrisoarea care îl făcuse să-și piardă controlul cu o noapte înainte.

- Observi scrisul? Nu e de copil.

- Da. Nu mă gândeam că a scris-o Chass cu adevărat! Răspunde ironic.

- Da, dar cel care a scris-o ar putea ști ceva despre ea.

- Mă îndoiesc! Asta a fost făcută doar ca să-mi pierd eu mințile!

- De unde știi? Și chiar și așa. Cine a făcut-o ar trebui să-ți dea o explicație! De ce ar vrea să te chinuie așa?

- Ce legătură are asta cu petrecerea?

- La ieșire portarul îi va pune pe toți să scrie o opinie despre petrecerile noastre. Așa vom putea compara scrisul.

- Nu o să scrie toată lumea.

- Ba da. Fiecare dintre ei se consideră un VIP. Iar noi o să-i tratăm ca atare. Toți vor vrea să-și spună punctul de vedere! Am mai făcut asta, nu-ți face griji.

Bărbatul ridică o sprânceană, nedumerit. Femeia asta nu înceta să-l surprindă.

- Ai spus că ai avut câteva suspiciuni. Pe cine trebuie să invit neapărat?

- Lena și Richard Huston.

- Ei? De ce?

- Lena este mama lui Chass. Nimeni nu știe că a fost gravidă, pentru că „s-a plimbat prin Europa" în ultimul semestru de sarcină. Însă eu cred că Richard bănuiește totuși ceva.

- Nu cred... Ți-a dat ție copilul și s-a întors la soțul ei?

- I-am propus să divorțeze de ăla și să se mute aici, dar deja o enervasem prea tare ca să mă mai bage în seamă.

- Cum ai enervat-o?

- Când am aflat că e gravidă i-am spus că dacă i se întâmplă ceva copilului meu o să mă asigur că nu mai are loc în orașul ăsta.

- Încetează, Badgley! Țipă femeia, făcându-l să se încrunte. Nu pot să te urăsc cum meriți dacă tot îmi arăți cât de mult îți iubești copila!

- Merit să mă urăști? Se apleacă privind-o în oglindă. Ea își pierde glasul din nou, simțindu-l atât de aproape.

El îi pipăie cu degetele ușor clavicula, sărutându-i gâtul.

- Nu știu dacă ăsta a fost adevăratul motiv pentru care ai vrut petrecerea, dar îți mulțumesc că te-ai gândit la asta! Îi șoptește la ureche.

- Oprește-te! Spune ea întinzându-și spatele ca o pisică.

- Tu spui ceva, dar corpul tău îmi spune altceva. E așa de greu să spui adevărul din când în când, Blake?