Hazard

Capitolul 37

- Cu câteva zile înainte de... incident... Terry m-a cerut în căsătorie. Își face, în sfârșit, blonda curaj să spună. Buzele i se uscaseră de tot și părea mai palidă ca niciodată. Nu voia să facă asta, dar știa că amânase momentul mult prea mult.

- Știm, iubito. Spune Blake, ușor temătoare. Nu știa de ce fata aduce aminte de asta.

- Dar nu știți de ce am refuzat... M-am... L-am refuzat pentru că eram cu altcineva... Asta l-a enervat pe Terry. Eu sunt de vină pentru ce a făcut...

Pe fața brunetei apare un zâmbet blând.

- Fetițo, nu te mai gândi la ce a făcut el! Nu e vina ta! Nu e vina nimănui că el a înnebunit! Plus că este minunat! Mă bucur că ești cu altcineva! Crede-ne, nu ne așteptam ca tu să nu mai te întâlnești cu nimeni după ce te-ai despărțit de Terrence! Spune-mi, cine e?

- Era, mami... S-a despărțit de mine acum ceva timp...

Femeia era surprinsă. Cum de le zicea de o relație care deja nu mai exista?

- Îmi pare rău, iubito... Ești bine? Întreabă cu precauție.

- S-a despărțit de mine pentru că sunt gravidă. Zice ea pe nerăsuflate, închizând ochii strâns, așteptând ca în orice moment cei doi să răbufnească.

Duncan tușește scurt din gât, la aflarea veștii. Își mută privirea șocată de pe blondină, pe mama ei. Spera din suflet ca ea să reacționeze înaintea lui.

- Gravidă? Spune Blake într-un final. Cu...

- Cu Dean! Mama, m-am despărțit de Terry acum 6 luni, cum te-ai putea gândi că...

- Iartă-mă, scumpo, trebuia să întreb... Ai spus că trebuie să ne zici ceva despre Terry și nu știam ce să cred...

- Ce voiam să vă spun despre Terry este că el a aflat că eram gravidă. D'aia a reacționat așa. Eu sunt vinovată pentru ceea ce v-a făcut...

- Nici să nu te gândești! Dacă tu ai decis să te desparți de el, trebuia să-ți respecte decizia. Zeci de oameni se despart zilnic. Asta nu înseamnă că partenerul părăsit trebuie să-i măcelărească familia celuilalt! Nu e vina ta! Strigă ea cu toată convingerea.

- Cât o să-mi mai iei apărarea? Spune tânăra plângând și privind-o în ochi.

- Până o să mor. Îi răspunde, mângâind-o blând pe cap. Termină cu vina asta! Din cauza a cele întâmplate te-ai despărțit de băiatul ăsta?

- Nu, mami. S-a despărțit de mine... Spune, accentuând faptul că nu ea l-a părăsit. Pentru că am rămas gravidă... și am hotărât să-l păstrez...

Duncan tușește din nou, într-un mod deloc discret. Nu îi venea să creadă că asista la discuția aceasta!

- Duncan... Zice ea, luându-l de mână, deși nici așa nu îl putea face să se uite la ea. O durea că nu putea să o privească. Oare atât de rău decăzuse în ochii lui?

- Duncan, am avut-o pe ea ca mamă! Și am văzut-o cât de mult m-a iubit și ce grijă a avut de mine singură... de la vârsta... mea... Și dacă pot să fiu măcar un sfert din mama care a fost ea, înseamnă că am reușit! Plânge ea, fiind gata să-l implore să-i spună ceva. Ar fi preferat să țipe, să-i facă morală! Tăcerea lui o distrugea.

- Fetițo... O ia bruneta în brațe. Suntem alături de tine, orice ar fi! Tu nu o să fii singură! Dacă ești sigură că asta vrei să faci, mama ta e lângă tine!

- Mami! Plânge, punând capul pe pieptul ei. Nu se așteptase nici o clipă ca Blake să o judece sau să nu o înțeleagă, însă brunetul nu scosese niciun cuvânt, iar asta o rănea groaznic.