Hazard

Capitolul 24

Se îmbrăca probabil mai greu ca mireasa lui. Pantalonii de culoarea fildeşului păreau acum prea incomozi, iar vesta şi sacoul, în aceeaşi culoare păreau mult prea călduroase! Nu voia să se lege la gât cu cravata aceea dungată! Părea mult prea elegantă pentru el, deşi nu-şi amintea să fi mai avut vreodată problema asta. Brusc toată tevatura asta îi părea o corvoadă!

Nu nunta sau căldura de afară era problema, ştia asta. De azi-dimineaţă gândul îi stătuse doar la mesajul acela anonim. Încerca să se convingă singur că Blake n-ar face una ca asta, însă vocea aceea tot îi răsuna în minte. Dacă ar fi aflat că bruneta ar fi avut ceva de-a face cu dispariţia lui Chass, nu ar fi iertat-o niciodată!

Îşi scutură capul frenetic. Nu! Trebuia să aibă încredere! Nu puteau toţi să fie o apă şi un pământ!

Cavalerii de onoare bat la uşă. Erau foarte zgomotoşi şi bine dispuşi. Toţi şapte păreau traşi la indigo, îmbrăcaţi cu pantaloni gri, cămaşă albă şi cravata neagră, lungă. Bretelele pantalonilor formau pe spate un "X" elegant, ce făcea să nu se mai simtă nevoia de sacou sau vestă. Agăţată de centură, majoritatea aveau la ei o pereche de ochelari de soare, ce ar fi părut foarte potrivită pentru nunta aceea în aer liber, dacă ceremonia nu ar fi început la asfinţitul soarelui.

- În sfârşit scăpăm de tine, Badgley! Era destul de greu să convingem şi noi vreo domnişoară de ceva când tu erai încă pe piaţă, disponibil!

Duncan râde. Era uimitor că pitica aceea cu gura mare îl convinsese să se însoare. Niciodata nu se gândise la asta! Nici măcar cu Lena, pe care o rugase doar să se mute cu el atunci când se născuse Chastity.

- Trebuie să plecăm. Îl trezeşte un prieten din reverie. Trebuie să ajungem acolo înaintea miresei!

***

Locul era aranjat cu bun gust. Între zecile de scaune albe, orientate spre altar era o potecă de petale de trandafiri roşii. Din loc în loc, pe fiecare parte, câte un felinar aprins lumina drumul. Nu era încă întuneric. Miile de nuanţe ale apusului încadrau altarul ca o aureolă. Florile agăţate şi perdelele subţitiri ce îl împodobeau păleau în faţa frumuseții acestui tablou natural.

Duncan îşi ia locul în faţă, în timp ce invitaţii se aşează pe scaune. Gândurile acelea nu îi dădeau pace! Cum ar fi fost să descopere după nuntă că a făcut cea mai mare greşeală a vieţii lui?

O mogâldeaţă albă trece prin faţa lui, râzând. Chastity, îmbrăcată într-o rochită albă scurtă şi bufantă, fugea destul de tare prin mulţime în ciuda faptului că în picioare avea o pereche de pantofi cu toc foarte înalt şi cu vreo 10 numere mai mari.

Heidi apare în urma ei, încercând să o prindă. Îmbrăcată într-o rochie turcoaz vaporoasă, fără mâneci, scurtă şi fără nimic în picioare, tânăra alerga după micuţă. Bretonul lung care fusese dat pe spate pentru a lăsa impresia că părul este strâns în coc era acum în toate părţile. Cu toate astea blonda avea un zâmbet larg pe faţă şi o privire jucăuşă.

- Familia ta, Badgley? Întreabă unul dintre cavaleri.

- Heidi, ce faceţi? Ţipă el, râzând.

- Hoaţa asta mică i-a furat pantofii mamei! Chicoteşte în timp ce o prinde în braţe pe Chastity.

- Şi tu de ce eşti desculţă dacă ăia sunt ai lui Blake?

- Eu nu pot să alerg pe tocuri asemeni fiicei tale! Zice trăgâdu-i micuţei coroniţa de flori pe ochi.

Bărbatul le priveşte îndepărtându-se. Da, aia era familia lui.

În scurt timp preotul îşi ia locul. Lumea se întoarce pentru a vedea mireasa. Chastity merge prima spre altar împăştiind petale de flori. Se opreşte în dreptul tatălui său care se apleacă şi o sărută, felicitând-o pentru o treabă bine făcută.

În urma ei pornesc cele şapte domnişoare de onoare, în frunte cu Heidi. În mână purtau toate buchete de floarea-soarelui ce contrastau superb cu turcoazul rochiilor.

În urma lor apare mireasa. Era superbă. O rochie alba, simplă îi acoperea trupul. Cu bretelele groase şi un decolteu decent, Blake excela prin frumusete, nu prin extravaganţă. Era ea însăşi. O talie empire din dantela fină îi făcea talia mai micuţă decât era. Fusta vaporoasă din mai multe straturi de mătase era potrivită pentru locaţia aceea. Și deși în mod normal îi plăcea să-și afișeze burtica aceea de care era foarte mândră, modelul rochiei nu permitea să i se vadă nimic în plus. Un voal fin îi încadra faţa machiata discret. Pe dedesubt, părul ondulat îi era prins doar într-o agrafă în care erau băgaţi trei trandafiri albi ce se asortau cu cei din buchet.

Duncan îşi dădu seama că voia să renunțe la voal după ceremonie. Îi părea bine că alesese să îl poarte chiar şi pentru un timp atât de scurt. Ea merita să îl poarte! Fusese doar a lui! Dar deodată nici lucrul acesta cu care se mândrea ori de câte ori avea ocazia nu mai părea un motiv de bucurie. Doamne, ce făcuse SMS-ul acela?! Acum faptul că Blake îi cedase atât de repede, părea parte a unui plan bine ticluit. Nicio virgină nu făcea asta!

Ar fi vrut să vorbească cu ea, dar era prea târziu. Heidi nu îi lăsase să vorbească de azi-dimineață.

Pentru o clipă se gândi să oprească nunta. Ce alt mire gândeşte asta în timp ce mireasa lui frumoasă înaintează spre altar?!

Blake își ia locul în față lângă el. Avea un zâmbet timid și o aură calmă și împlinită.

După imnul religios, preotul își începe predica. Însă brunetul nu auzi mare lucru. Se trezi abia atunci când preotul i se adresă.

- Am înţeles că mirii au câteva jurăminte scrise de ei. Duncan vrei să începi?

Ochii aceia albaştri îl priveau insistent. Nu voia să facă asta acum. Ar fi vrut să-i trimită pe toţi acasă şi să vorbească cu ea. Dar oare putea să-i facă asta?!

- Blake...

Apucă să spună înainte ca un ţipăt ascuţit să taie liniştea.

- Nu! Stai aşa, Duncan Badgley!