Hazard

Capitolul 15

Blake se bucura de o cină singură. Iar după felul în care se grăbea, părea că speră să termine de mâncat, înainte să vină cineva acasă.

Nici nu se gândise bine la asta, că Duncan intră pe ușă. Se duce într-una din băile de serviciu de la parter pentru a se spăla pe mâini și se întoarce în living. Se așează în capul mesei, lângă bruneta care făcea eforturi reale pentru a-l ignora. El, însă, avea alte planuri.

- M-am întâlnit cu Seth al tău. Spune din senin, iar ea se oprește din mestecat.

- A, da? Rostește, încercând să pară indiferentă.

- Da. Nu o să mă întrebi ce am vorbit?

- Ce ați vorbit? Întreabă ea, mecanic.

- Nu am vorbit. Rânjește el, extrem de amuzat.

- Nu cred că înțeleg...

- Blake... Zice el, serios. Îți mai spun o dată să nu zici că-s om rău: nu e cine crezi tu! Desparte-te de el! Te va face să suferi.

Blake era confuză. Fața aceea de înțelept nu i se potrivea. Probabil că aflase de discuția dintre ea și Seth de azi-dimineață și acum doar își bătea joc. Nu ar fi fost prima dată... Deodată o sonerie prelungă se aude, iar tânăra este nevoită să-și înghită cuvintele de revoltă. Acum o altă mâhnire punea stăpânire pe judecata ei. Îi era de ajuns că trebuia să îl suporte pe Duncan, însă nu credea că îi poate face față și lui Branden în seara aceea! Fusese o zi mult prea obositoare.

- Grozav! Îngaimă încet.

- Chiar e grozav! Râde el, parcă citindu-i gândurile. E plăcut să văd că e cineva în casa asta pe care îl urăști mai mult ca pe mine!

- Pe tine nu te urăsc...

- Nu? Zâmbește el, lăsându-și ușor capul într-o parte, astfel încât acum era doar la câțiva centimetri de fața ei. Blake știa ce urmează. Parcă simțea pe buze gustul sărutului său chiar înainte ca acesta să i-l dea. Era o așteptare groaznică. Parcă cineva oprise timpul și o lăsase amăgită și dornică. Da, știa că trebuia să se ridice și să plece, însă chiar nu voia să o facă. Tocmai pentru că fusese o noapte groaznică, simțea că are nevoie de o urmă de afecțiune pentru a-și vindeca rănile. Putea să dea vina pe el mai încolo pentru ce avea să se întâmple, însă acum îi voia gura numai pentru ea și nu înțelegea ce-l împiedică să o sărute.

Bărbatul, în schimb, privea cu fascinație spre ușă, ignorând-o total. Se întoarce și ea, într-un final, doar pentru a vedea o domnișoară cum se apropia de ei. Șatenă, 90-60-90, cu două capete mai înaltă ca ea și cu un mers de parcă defila pe catwalk. Era clar! O ura deja!

- Beatrice, te-am chemat cu gândul, iubito! Spune Duncan ridicându-se în picioare și trăgându-i scaunul femeii, pentru a se așeza lângă el.

- Beatrice Francisc, encantada! Spune, pornind de la premisa că spaniola este limba maternă a lui Blake.

- Poți să vorbești în engleză. Exclamă brunetul. Ea este Blake Gossling, cumnata mea.

- Glumești! Soția lui Matt? Oh, îmi pare tare rău...

- Nicio problemă. Îmi pare bine de cunoștință. Răspunde bruneta, cu o amabilitate ușor forțată.

Fotomodelul se așează jos, cu un zâmbet atât de mare și neobosit încât părea că își dăduse cu vaselină pe dinți. Tânăra știa că este doar răutăcioasă, însă se chinuia din răsputeri să îi găsească un defect.