Hazard

Capitolul 28

Urletele ei înconjurau încăperea. Durerea devenise insuportabilă. Știa că sângerează. Nu putea să vadă, însă simțea cum bucăți se rupeau din ea. Printre sute de gemete, ea încă îi mai striga numele.

Terry se plimba prin cameră, fumând o țigare. Pentru el era de neacceptat să nu obțină ceea ce dorise când o chemase pe Blake acolo. Însă o femeie pe punctul de a avorta nu era tocmai o imagine ce-i făcea instalația să se ridice...

Plus că strigătele ei îi răneau urechile. Era clar că Duncan murise de ceva timp, dar sufletul ei nu voia să renunțe la luptă. Legată de stâlp, aceasta se descalță de tocurile înalte, scoțând pantofii pe rând cu ajutorul picioarelor. Îi așează unul pe rana de la umăr a brunetului apăsând cu putere. Terrence pufnește în râs când vede încercările ei de a-i opri sângerarea cu piciorul. Era mort. Sângele mai curgea doar din cauza poziției corpului acestuia.

Însă speranța ei era mai presus de propriile-i dureri! Pata aceea roșie era mult prea mare, iar cămașa se zdrențuise în timpul altercației. Deci poate că glonțul nu îi atinsese inima! Poate... Parcă-i simțea pulsul sub presiunea ei. Sau era doar imaginația ei?! Erau, cel mai probabil, mișcările pe care i le provoca Terry, în timp ce îi tăia sfoara de la mâini cu un briceag, astfel încât acum avea o mână cu o funie atârnândă și alta complet eliberată. Era un gest zeflemitor. Știa că nici liberă nu va putea să se pună cu el. Era mult mai puternic ca ea. Plus că părea că suferă un avort, iar mișcările ei erau limitate.

Odată liberă femeia se repede pe pieptul soțului ei, punând capul deasupra inimii. Șiroaie de lacrimi îi udau cămașa îmbibată în sânge.

- Te-ai lămurit că e mort? Acum termină cu boceala! Eu ți-am făcut ție pe plac, acum e rândul tău! Spune încercând să o ridice de pe trupul bărbatului, însă ea nu voia să se miște. Era singurul loc unde durerile ei nu mai păreau de nesuportat!

- Ridică-te, târfă nemernică! Țipă Terry aplecându-se deasupra ei. Haide, cu gura! Că nu cred că o să mi se ridice la ce ai tu acum acolo!

Deodată Terrence simți o presiune. Funia care îi atârna ei la mână îi înconjurase gâtul. Femeia se lăsase pe spate trăgând cu toată forța trupului de ștreangul ce-i tăia lui Terry porția de aer. Celălalt capăt al funiei era prins de mâna dreaptă a lui Duncan. El îi înconjurase gâtul atunci când bărbatul acela încercase să o ridice pe Blake. Amândoi trăgeau cu ultimele forțe pe care le mai aveau.

O lovitură primită ceva mai sus de pântece, era menită să o facă pe Blake să-i dea drumul. Însă ea nu avea să renunțe. Îl privea pe Duncan în ochii aceia verzi, pe care crezuse că nu o să-i mai vadă niciodată și știa că acela nu era momentul să fie slabă. Dacă el se întorsese din morți pentru ea și pentru copil, ea nu avea să se lase afectată de durerea care-i mistuia corpul. Trebuia să fie puternică.

Presiunea asupra gâtului lui Terry continuase mult după ce acesta nu mai mișca. Funia îi lăsase o tăietură pe încheietură lui Blake, însă asta era ultima ei grijă atunci. Voia să fugă în brațele lui! Dar oare ar fi acceptat-o?

La ce se gândea? Alte lucruri erau prioritare acum. Se dezbracă de ceea ce cândva fusese o rochie scurtă superbă, rămânând doar în lenjerie. Se apropie de el și-i leagă cu toată forța cârpa în jurul rănii. El doar o privea, tăcut.

Adrenalina din corp ce probabil o ținuse până acum pe linia de plutire, începu să se mai estompeze. Blake devenea mai conștientă de propriile-i dureri cu fiecare secundă trecută.

- Ești bine? Țipă el, punându-i mâna pe abdomenul tare ca o minge bine umflată.

- Cred că sufăr un avort... Iartă-mă! Zice ea, cu vocea stinsă, între două gemete ce ar fi putut să înfioare și pe cel mai curajos dintre oameni.