Hazard

Capitolul 29

- Duncan! Sunt speriată de moarte nu e timpul să taci!

- E cu puțin mai mare decât palma mea. Răspunde sacadat, ridicând copilul în sus. Cum poate fi bine la dimensiunile astea?

- E născut prematur. Mulți copii prematuri sunt bine, nu? Plus că e fiul tău. E rezistent! Trebuie să fie rezistent!

- Fiica mea. E fetiță. Zice cu duioșie privind mogâldeața creață și vânătă care se zbătea slab în mâna lui.

Salvarea oprește în fața hambarului. Era ca în filmele acelea proaste, când poliția apăre abia după ce lupta e încheiată. Oare așa era și în realitate? Se întreba Blake.

Medici, paramedici și asistenți de pe trei mașini de urgență dau buzna înăuntru. Scena de acolo era morbidă. Era sânge peste tot. Un om mort zăcea lângă un stâlp de susținere. Duncan era rănit. Blake era dezbrăcată, plină de vânătăi și încă atașată de copil prin cordonul ombilical. Unul dintre paramedici îi face semn altuia să cheme și poliția.

Nu puteau să mai aștepte încă o jumătate de oră până soseau și aceștia. Toată lumea părea în stare foarte gravă. Un doctor își scoate telefonul și le spune celorlalți să facă la fel. Pozează bine zona, înainte de a da primul ajutor.

- Cum e posibil să fie fată? Ecograful zicea că e băiat... Îngaimă ea, plină de emoții, ignorând tot ce se întâmpla în jur.

O doctoriță vine și leagă cordonul ombilical în două părți, apoi îl taie, separându-le.

- Se mai întâmplă. Spune femeia cu blândețe. Uneori la ecograf, cordonul face niște umbre, sau îi stă între piciorușe, făcându-ne să credem că e băiat.

Blake întinde mâinile pentru a-și îmbrățișa fiica. Însă femeia aceea i-o predă altei femei care fuge cu ea la mașină. Brațele ei părură pentru o clipă incredibil de goale...

- Acum fetița ta o să primească primul ajutor. O să o îmbrățișezi cât vrei mai târziu, bine? Continuă cu blândețe. Câte săptămâni aveai de sarcină?

- Duncan... Strigă femeia îngrozită, observând că rochia pe care i-o legase la umăr se umpluse de sânge. El stătea în aceeași poziție în care o ajutase să nască: în șezut, cu un singur picior întins, pe celălalt ținându-l îndoit pentru un echilibru mai mare. Doar că acum privea în gol și pentru prima dată de când îl cunoscuse, lui Blake i se păru că ochii aceia verzi nu mai dezvăluie nicio emoție. Se uită la restul feței lui, încercând să înțeleagă ce se întâmplă, însă, acesta avea un zâmbet șters pe față, ce nu te lăsa să vezi dacă are dureri sau nu.

- E rănit? Întreabă femeia, făcând semn oamenilor să vină să-l ajute.

- E împușcat! A pierdut mult sânge! A fost inconștient mult timp! Ajutați-l vă rog!

- Împușcat? Credeam că cel care zace lângă stâlp e împușcat! De ce nu spuneți așa?! Știi ce grupă de sânge are?

- Nu...

- El te-a ajutat să naști?

- Da. Cred că țipetele mele l-au întors din morți. E împușcat undeva în piept. Nu știu dacă în umăr sau în altă parte.Vă rog, ajutați-l!

- AB, primitor universal. Zice brunetul înainte să se prăbușească inconștient pe targa pe care încercau câțiva oameni să-l așeze.

- Duncan! Țipă femeia îngrijorată. Oamenii îl ridică pe sus și-l duc la mașină, unde lui Blake i se păru că îl resuscitează.