Hazard

Capitolul 27

Se întorseseră de o săptămână din luna de miere și telefonul parcă nu mai suna. Anonimul parcă se juca cu nervii ei!

Dar în ziua aceea așteptarea avea să ajungă la final. Inima ei știu cine e de la prima vibrație a telefonului.

Duncan își aruncă privirea la soția lui, în timp ce aceasta părăsea camera. O iubea enorm, însă nu putea să nu i se pară ciudat că își ținuse telefonul pe silențios în ultima lună.

- Alo? Rostește ea, timidă.

- Vino pe Washington Avenue și fă la dreapta pe ultima străduță. La capătul ei o să găsești un hambar. Ne vedem acolo într-o oră.

- Acolo?

- Doar nu credeai că o să ne întâlnim într-un restaurant, nu fii idioată! Adu banii și vino singură.

- Bine. Spune, înghițind în sec.

- Nu încerca să faci vreo șmecherie. Nu uita că viața ta este în mâinile mele!

Vocea aceea o făcea să se înfioare. Chiar și după ce închisese, cuvintele acelea dure încă îi răsunau în minte. Nu îi fusese niciodată frică de persoana aceea, însă acum știa că totul nu mai e un joc.

- Cine era?

- Duncan! Exclamă ea, cu lacrimi în ochi. Ura că în ultimul timp plângea așa de ușor! Bărbatul se apropie de ea, privind-o suspicios.

- Cine era?

- Îți voi spune, dar nu te superi? Te rog...

- Nu mă supăr, iubito. Zice, însă din tonalitatea vocii se observa că este deja nervos.

- Seth. Ochii lui se măresc instant. A vrut să ne felicite pentru nuntă, atât! Continuă ea, rapid.

- Bine...

- Bine?!

- Ți-am promis că nu mă enervez, așa că hai să schimbăm subiectul. Mi-e dor de tine! Se plânge el, luând-o în brațe. De când ne-am întors a trebuit să te împart cu toată lumea!

- Și va trebui să aștepți până diseară! Nu am trecut deloc pe la hotel, i-am promis domnului Potter că o să ne întâlnim într-o jumătate de oră să ne uităm peste niște registre. Avem o mulțime de evenimente luna aceasta.

- Mai poate să aștepte!

- Nu! Exclamă ea, ceva mai categoric decât intenționase.

- Aham. Bine. Diseară, atunci... Oftează el, luându-și mâinile de pe ea și ridicându-le, nervos, în aer.

Bruneta îl sărută și iese pe ușă. Își zicea în gând că e ultima minciună pe care trebuie să i-o spună. Indiferent de cum va decurge totul, seara aceea va fi sfârșitul întregii tevaturi.

- Ia-l pe Nathan cu tine! Nu poți să conduci cu burta aceea!

- Mă descurc, iubitule! Voi conduce încet. N-am mai făcut-o de mult. Mi-e dor...

- Blake...

- Promit că dacă nu mă descurc, îl sun pe Nate sau iau un taxi. Te rog. Trebuie să plec...

Bărbatul nu mai spune nimic. Știa că minte. Auzise discuția aceea și deși Blake îi răspunsese interlocutorului doar prin propoziții de un cuvânt, Duncan înțelesese că cei doi se vor întâlni. Era mai mult ca sigur că cel care o sunase era anonimul care îi dăduse mesaj în ziua nunții. Iar lucrurile trebuiau să fie grave, dacă ea preferase să spună că la telefon era Seth, riscând o răbufnire de gelozie din partea lui.