Hazard

Capitolul 26

Nu-i venea să creadă că așa era noaptea nunții ei! Când brunetul îi spusese ceva de un secret în capul ei deja se formase deja o idee despre ce ar putea fi vorba. Ea mai avea un singur secret, pe care nu voia să-l dezvăluie niciodată. Pentru că da, la aflarea lui, Duncan probabil n-ar mai dori să o vadă. Însă nu-și imagina că singura persoană care mai știa acel adevăr ar fi putut să o trădeze.

Trebuia să facă ceva! Coboară la mașină pentru a-și lua telefonul de acolo. Cu o mână tremurândă intră la mesaje. Din fericire sau din păcate, bărbatul nu ștersese mesajul.

„Se pare că fericita mireasă a uitat că eu am pierdut multe din cauza ei... Dacă nu mă ajuți să-mi recuperez viața pe care am pierdut-o din cauza ta, o să mărturisesc micul nostru secret! Ce ar zice viitorul tău soț dacă ar ști de ce ai fost tu capabilă? Nu vrei să-l pierzi, nu?"

Mesajul era scurt și la obiect. Poate prea scurt. Nu dezvăluia nimic, ceea ce era un lucru bun pentru ea. Însă nu putea să aprecieze această portiță pe care anonimul i-o lăsase. În decurs de câteva minute trecuse prin cele nouă cercuri ale Infernului și spre deosebire de Dante, nu părea să mai iasă de acolo.

Se mai uită o dată la mesaj. Brobonițe de sudoare i se strânseseră pe frunte. Nu cunoștea numărul. La naiba! Ar fi vrut să știe cu cine stă de vorbă înainte să sune.

Dar indiferent dacă era sau nu cine credea ea, răul era făcut și numai Dumnezeu știa dacă ar putea să-l convingă pe Duncan să uite vreodată întâmplarea aceasta! Apelează și duce telefonul la ureche cu o lentoare groaznică.

- Alo... Spune cu o voce atât de stinsă încât aproape că șoptea.

- Blake! Nu mă așteptam să mă suni! Să înțeleg că noaptea nunții nu decurge așa cum trebuie, ah? Sper că nu din cauza mea...

- Tu! Puteam să jur! Ce vrei?

- Ce vreau eu nu se mai poate întâmpla! Așa că vreau bani. Și să te felicit în persoană pentru noua ta relație.

- Glumești, nu? Ce anume din tot ce ți-ai dorit tu nu a ieșit bine?

- Nu face pe proasta că nu te prinde! Accepți sau suporți consecințele! Să știi că parcă m-ar satisface mai tare sa afle soțul tău cine ești... Doar așa... Mă gândesc că răzbunarea ar fi un pansament bun pentru sufletul meu rănit...

- Nu! Țipă ea. El nu trebuie să afle! Nimeni nu trebuie să afle!

- Hai că parcă începem să ne înțelegem. Deci ce spui despre bani? Hmm... Oare cât să-i cer unei femei atât de bogate ca tine...?!

- Bine. Sunt de acord cu orice decizi tu, dar... Plec în luna de miere. Nu pot să ți-i dau acum. Și așa e nervos pentru că a văzut mesajul de la tine. Cum o să-i explic că nu mai plec... Nu pot!

- Nu e treaba mea cum faci tu rost de ei!

- Dacă oricum o să mă dau singură de gol, atunci de ce să mă mai chinui să mai fac rost de bani? Fie accepți, fie îi spui și terminăm odată cu prostiile! Strigă, încercând să pară dură, deși se ruga din suflet ca interlocutorul să nu aleagă cea de-a doua variantă. Oftatul de pe partea cealaltă a telefonului, îi umple inima de speranță. Poate încă mai avea putere de convingere.

- Cât stai plecată? Se răstește persoana aceea, făcându-i fiul să se revolte în burtică.

- O lună.

- O să primești telefonul meu peste fix o lună. Am așteptat atât... Pot să mai aștept puțin! A! Și nu încerca să mă înșeli! Știi că secretul meu îți poate distruge viața! Și încearcă să ții telefonul lângă tine. Nu răspund ce se va întâmpla dacă bărbată-tu va răspunde din nou în locul tău...