Hazard

Capitolul 20

Blake deschide ochii brusc. Era aproape 1 noaptea. Era în camera lui Duncan însă el nu era acolo. Iese cât de repede poate și coboară grăbită scările, în picioarele goale.

- Duncan! Duncan!

Bărbatul stătea de vorba cu Nathan în living când o vede coborând în grabă. Aleargă până la ea și o ia în brațe, speriat.

- Sunt aici, iubito.

- Iubitule...

- Doamne! Vorbești, frumoaso?! Zâmbește, sărutându-i fața de câteva ori.

Asistând la scena aceasta Nate se retrage în bucătărie.

- L-am visat pe Matthew. Zice entuziasmată, iar el dă un pas înapoi.

- Aha... În vocea lui se putea citi o urmă de gelozie.

- Deși s-a căsătorit cu mine, a păstrat mereu legătura cu Eva. Am crezut că sunt doar prieteni și îi admiram pentru că s-au despărțit amiabil...

- N-am înțeles niciodată de ce s-au despărțit... Șoptește mai mult pentru el.

- Exact ca restul, nici eu n-am înțeles de ce s-au despărțit. Continuă ea. Și la ceva timp după ce m-am măritat cu el l-am întrebat. Asta am visat acum! Sau, mai bine zis, mi-am amintit. Mi-a spus că s-a despărțit de ea pentru că nu era în stare să aibă grijă de copilul mic al Evei. Nu era pregătit să fie tată, iar cei doi erau la pachet.

- Ciudat. Nu știam că Eva are copil...

- Nu?! Știi, atunci nu mi-a picat fisa, dar și eu aveam un copil, Duncan. De ce putea să aibă grijă de al meu și nu de al ei?

- Nu știu ce să zic...

- Să nu mai spun că acum o lună când a venit doamna Oliveira credea că vorbește cu Eva nu cu mine.

- Unde bați?

- Știi unde locuiește Eva?

- Da. De ce?

- Te rog să mergem acolo. Am un presentiment.

- La ora asta?

- Te rog!

La insistențele lui Blake, cei doi se îmbracă și pleacă spre casa Evei. Tot drumul nimeni nu spusese nimic, iar acum că ajunseseră în fața vilei, liniștea devenea insuportabilă. Femeia era conștientă cât de nebună pare. Și știa că brunetul acceptase totul doar pentru a nu o mai supăra, dar intuiția ei îi spunea că asta trebuie să facă. Iese prima din mașină și pornește către ușa de la intrare. Bărbatul vine după ea.

Vila era considerabil mai mică decât cea a familiei Badgley. Avea un singur etaj și nu avea paznic la poartă, ci numai camere de luat vederi ascunse strategic. Blake bate la ușă, iar ușa se deschide larg. O femeie mulatră, îmbrăcată într-o cămașă de noapte fără formă, începe să înșire câteva cuvinte în spaniolă.

- Lasă-i să intre, Natalia. Mulțumesc. Se aude pe fundal o voce subțire. Îi așteptam de mult!

Cei doi se privesc unul pe altul și intră șovăind.

Eva era o femeie superbă. Avea părul înfoiat și blond, și ochii negri și mari. Era înaltă și avea forme perfecte. Era îmbrăcată într-o pereche de pantalonași din satin roșii și un maieu decoltat, asortat. Ținea de mână un copil cu părul șaten deschis, ondulat și cu niște ochi verzi deosebiți.

- Chass... Îngaimă bărbatul înainte de a cădea în genunchi. Părea să fi rămas fără aer.

Fetița care era clar trezită din somn, după cum își freca ochișorii minunați, se sperie și se ascunde după Eva. Bruneta începe să plângă.