Hazard

Capitolul 11

Blake își relaxa corpul în cada plină cu spuma. Toate întâmplările din seara aceea încă îi stăruiau în minte. Petrecerea fusese un succes.

În primul rând cazinoul. Nu era de mirare că familia Badgley avea atâția bani. Locul era incredibil. Sălile erau uriașe, luxuriante, iar personalul era unul profesionist. Toată lumea vorbea acolo spaniolă, engleză și franceză, iar din acest motiv turiștii erau în proporție de 90%. Cei care supravegheau jocurile de noroc erau îmbrăcați în haine elegante și purtau o cravată pe care scria Badgley's Casino. Aceeași „uniformă" era purtată și de chelnerițele superbe care serveau bărbații într-o fustă de o palmă și o bluză cu vedere la buric, atât de scurtă încât părea o bustieră. Femeile erau servite și ele de bărbați în pantaloni trei sferturi, care purtau veșnica cravată peste pielea dată atent cu ulei. Erau cu toții bronzați și aveau niște trupuri parcă sculptate. O adevărată încântare a ochilor.

În afara zonelor destinate jocului, lumina era difuză. Sute de luminițe mov, amplasate corect, făceau ambianța mai intimă. Cocktail-urile erau o adevărată explozie de culoare, iar paleta mare de băuturi satisfăcea și cele mai fine gusturi.

Oamenii erau cu toții foarte eleganți. Blake mai organizase astfel de petreceri la hotel și era obișnuită cu tipul acesta de recepții, însă nu putea să nu nege că simți o urmă de gelozie când a văzut-o pe Lena intrând. Purta o rochie lungă, de culoarea aurului alb, cu un decolteu uriaș și cu tăieturi pe ambele părți, până aproape la mijlocul coapsei, arătându-și picioarele lungi. Rochia îi evidenția silueta de invidiat, din orice unghi ai fi privit-o.

Deși era cu soțul ei enervant, femeia se dădea fără rușine la Duncan. Însă el nu avea timp de ea. Îi urmărea pe toți care intrau în vorbă cu bruneta. Ba chiar din când în când se mai ducea la ea și se băga în discuție, luând-o posesiv de mijloc.

Când Richard o invită la dans aproape că voia să îl pocnească. Văzându-i fața, roșcata încercă să toarne gaz pe foc, spunându-i că încearcă și bietul Richard să-i facă lui Blake ceea ce i-a făcut el ei atâția ani de zile. Dar Blake l-a calmat ușor, când după dans s-a dus la el și mai că l-a obligat să danseze cu ea, numai să nu mai stea de vorbă cu plictisitorul domn Huston.

Tânăra iese din baie, încă rememorând detaliile serii. Intră în cameră, încercând să-și ia halatul pe ea. Când îl vede pe Duncan stând sprijinit plictisit de unul din stâlpii patului, îl scapă pe jos. Ochii lui se aprind instant și începe să râdă.

- Am noroc că ești atât de împiedicată, frumoaso.

Ea ia halatul de pe jos și îl îmbracă.

- Ce faci aici? Continuă el.

- E camera mea...

- Și de când ai venit de câte ori ai dormit în camera ta? Hai la mine.

- Suferi de vreo boală, ceva? Cum poate fi cineva atât de schimbător? Adică știu că mi-ai cerut iertare, dar asta nu înseamnă că...

- N-o să pot să dorm singur, pentru că noaptea asta n-o să mai treacă. O întrerupe el.

Femeia îl privea dezorientată.

- E prima dată când am ceva despre ea. Și așteptarea asta mă termină. Te rog, vino cu mine. Te rog!

- Hai. Spune ea oftând. Fața bărbatului se schimbă radical.

- Vorbești serios?! Uite! Spuneai că eu sunt schimbător. Dar de tine ce zici? Nu te înțeleg oricât m-aș strădui! M-am purtat groaznic cu tine. Eram sigur că nu vei accepta. De ce ai face asta?