Hazard

Capitolul 31

Duncan hotărâse, în seara aceea, să-și amâne discuția cu Blake. Știa că dacă se va duce în camera soției sale, fie se vor certa și îi va spune lucruri pe care mai târziu le va regreta, fie nu va rezista tentației și se va împăca cu ea... Și nicio variantă nu îi convenea.

Așa că a preferat să se retragă la el în cameră și să lase noaptea să-l calmeze.

Pe la trei dimineața ușa camerei lui se deschide brusc. El mijește ochii, fiind sigur că bruneta este cea care îi strică somnul. Era cât se poate de departe de adevăr. Nu Blake, ci un Nathan furios se apropia, acum, de patul lui, scrâșnind din dinți.

- Ascultă-mă bine, Duncan! Ai de ales în noaptea asta! Fie te duci și dormi cu soția ta, fie mă ții pe mine în brațe toată noaptea!

- Nate, tu ori ai înnebunit? Ce ai? Ai visat urât? Râde brunetul.

- Nu, nebun ești tu! Ai lăsat-o atâta timp să te aștepte. Și când a văzut că nu vii, a luat un somnifer ca să poată să adoarmă.

- De unde...

- Mi-a spus Dolores că i-a dus apă pentru asta... Spune ridicând un deget în sus și împiedicându-l să vorbească. De atunci, din sfert în sfert de oră se trezește țipând și adoarme imediat înapoi. M-a trecut pe șira spinării, ce dracu! Țipetele ei sunt... N-am auzit pe nimeni țipând așa! Spune frecându-se energic pe braț.

- Mută-te în altă cameră!

- Nu prea cred! E timpul să te comporți ca un bărbat! Vrei să te desparți de ea, desparte-te. Vrei să fii cu ea, stai cu ea, atunci! Dar nu o mai ține așa! Nu ți-e deloc milă de ea?!

- Tu nu știi ce a făcut! Mârâie printre dinți brunetul, deranjat de tonul angajatului său.

- Și nu e treaba mea. Dar vino să o auzi cum țipă! Dracu știe ce-o visa! Sau câte nopți din ultima lună au fost așa!

Bărbatul se ridică, își ia o pereche de pantaloni pe el și se duce la Blake în cameră, însoțit de Nathan. Se proptește în prag, privindu-și soția cum doarme, agitată. Scotea scâncete înfundate și îi striga numele.

- Nu fii prost... Îi zice Nate, cu toată dragostea.

- Cară-te de aici! Zice Duncan, oftând și dându-și ochii peste cap. A! Și amintește-mi mâine să te concediez!

- Sigur... Dă el din cap și se face nevăzut.

Chiar înainte să se așeze lângă ea în pat, bruneta se trezește, țipând. El o prinde în brațe, strângând-o cu forță.

- Sunt aici. Șșș!

Dar nu părea să fie conștientă. Avea un aer rătăcit... Ca o persoană care se trezește din anestezie. I se rupea sufletul să o vadă așa.

- Nu mă mai lăsa să adorm! Zice buimacă, strângându-l în brațe. Bărbatul se uită pe noptieră și vede cutia cu somnifere. Nu mai erau decât câteva pastile. Nu putea să nu se întrebe câte luase.

O ia în brațe și o scoate pe terasă, la aer. O așează pe șezlong, peste el. Îi mângâie ușor spatele, repetându-i mereu că este alături de ea și că nu va permite ca ceva rău să i se întâmple.

Blake ridică capul și își lipește buzele de ale lui, implorându-l parcă să o sărute. După câteva clipe, Duncan scoate tot aerul din plămâni, într-un oftat zgomotos, apoi o rostogolește pe șezlong, sărutând-o cu pasiune.

Era ceva ciudat pentru el... În luna aceasta în care ea fusese plecată, nu o înșelase cu nimeni. Zicea că nu avea timp de femei, acum că avea un copil mic ce îi cerea toată atenția, dar știa că nu acesta era motivul abstinenței lui... Când era Chastity mică, tot el avea singur grijă de ea. Dar asta nu-l împiedica să nu se ducă în fiecare seară cu câte una... Nu... Era ceva la Blake... Ce nu-l lăsa să facă asta!