Ghost

Capitolul șase

Ghost

Un sentiment de mândrie îmi umple pieptul atunci când tipa cu păr roșu ne ordonă să ieșim. Cu toate că s-a blocat puțin atunci când am intrat pe ușă, acum – când trebuie să o apere pe prietena ei – e mai curajoasă decât cred că a fost vreodată.

- Vezi? îi spun lui Malakai. Ea măcar e în stare să facă ceva pentru prietena ei. Tu tot ce-ai făcut a fost să-i angajezi doi bodyguarzii de mâna a doua, spun printre dinți. Ești o scuză proastă pentru un bărbat.

Pot să jur că în secundele ce urmează Malakai vede negru înaintea ochilor, însă momente mai târziu începe să rânjească la mine.

- Da? Atunci cum rămâne cu tine, Ghost? O viață n-ai făcut decât ce ți s-a spus – ești cățelușul guvernului și tu-mi spui mie că sunt o scuză proastă pentru un bărbat? Atunci cum rămâne cu tine, câine?!

Malakai scuipă cuvintele astea de parcă nu realizează că sunt capabil să-i smulg capul de pe umeri cu mâinile goale.

Atât Athena cât și prietena ei se uită la mine de parcă le-ar fi frică să nu-l ucid pe bărbatul din fața mea. Aș putea să o fac și până să realizeze ei ce se întâmplă ar fi mult prea târziu. În schimb rânjesc spre el, deși nu poate să mă vadă, și mă întorc spre Athena. Cât de delicat pot, o iau de mână și o duc la buze sărutând-o și mă uit preț de câteva secunde la unghiile ei lungi vopsite cu roșu . Zâmbetul mi se mărește pe chip când Athena încremenește sub atingerea mea.

O privesc fix în ochii ei negrii care arată precum cel mai minunat void pe care l-ai putea vedea vreodată.

- Ne vedem mai târziu, zeiță, spun și mă îndepărtez de ei.

În drumul meu spre ușă îmi izbesc puternic umărul de cel al lui Malakai, iar acesta face un pas în lateral. Mă abțin să nu pufnesc din cauza satisfacției.

Athena

Când aud ușa închizându-se în urma lui Ghost simt că în sfârșit pot respira cum trebuie.

Malakai mă privește, așteptând un răspuns, orice fel de răspuns.

- Du-te acasă Malakai, îi spun. Du-te acasă și ai grijă de fiica ta. Eu sunt bine și o să fiu bine în continuare. Nu trebuie să-ți faci griji pentru mine.

Îi zâmbesc, deși el nu pare mulțumit cu răspunsul meu. Își freacă palmele de față și închide ochii pentru câteva secunde. Doar când Adeline mă strânge de mână realizez că ne-am ținut de mână în tot acest timp.

Malakai încearcă să zică ceva, dar i-o iau înainte.

- Te rog, spun eu, deși vocea parcă nu-mi aparține.

Fără să mai spună ceva, se întoarce pe călcâie și cu pași constanți iese din apartament.

Dau afară tot aerul din plămâni atunci când ușa se închide în urma lui.

Oh, Doamne...

Mă așez pe canapea și-mi sprijin coatele de genunchi apoi îmi las capul în palme. Secunde mai târziu, când Adeline nu se așază pe canapea lângă mine, îmi ridic privirea spre aceasta doar ca să o văd stând cu brațele încrucișate peste piept, uitându-se serios la mine.

- Ai de dat niște explicații foarte serioase, domnișoară, spune ea, iar eu mă simt de parcă urmează să fiu certată de mama.

Bat ușor cu palma pe locul liber de lângă mine, îndemnând-o să se așeze.