Ghost

Capitolul patru

Ghost

E atât de liniște în noaptea asta încât respirația ei și a mea sunt singurele lucruri pe care le aud. Se lasă pe spate și-și pune un braț sub cap. Îi urmez gestul, dar în loc să mă uit la cerul înstelat, las capul într-o parte și mă uit la ea.

- Ce știi despre legenda Medusei? întreabă ea fără să-și întoarcă privirea spre mine.

- Nu prea multe. Doar că a fost un monstru cu șerpi în loc de păr și că a fost ucisă de Perseus.

Nu o întreb unde vrea să ajungă cu discuția asta, dar am vaga impresie că urmează să aflu.

- Medusa nu a fost întotdeauna un monstru. La un moment dat a fost frumoasă, foarte frumoasă. A fost atât de frumoasă încât a reușit să-i atragă atenția lui Poseidon. Acesta a venit după ea, iar aceasta a fugit spre Templul Athenei crezând că zeița avea să o salveze.

Trage puternic aer în piept și-și umezește buzele, de parcă ce urmează să-mi zică ar fi cel mai greu lucru pe care mi l-ar putea spune. Își drege vocea și continuă:

- Poseidon a violat-o pe Medusa pe treptele reci ale templului. Medusa s-a rugat Athenei sperând că aceasta avea să vină să o salveze. Însă zeița n-a simțit decât dezgust față de Medusa. Din gelozie Athena s-a asigurat că nimeni nu o să o mai dorească pe Medusa.

Vocea începe să-i tremure și o lacrimă i se prelinge din colțul ochiului. O iau de mână încercând să o consolez. Nu-și întoarce privirea spre mine, dar nici mâna nu și-o retrage.

- O singură privire asupra creaturi care devenise avea să transforme orice ființă în piatră. A fost puținul confort pe care Athena i l-a acordat Medusei, astfel încât Medusa să nu poată să rănească niciodată o femeie. Doar bărbații aveau voie în templu și nici unul dintre ei nu a mai ieșit vreodată de acolo.

Când în sfârșit expiră tot aerul pe care-l are în plămâni realizez că povestea s-a terminat.

- Nu înțeleg unde vrei să ajungi cu asta? o întreb, cu toate că o parte din mine știe despre ce e vorba - dar vreau să o aud spunând-o, vreau să o aud cum acceptă, deoarece cineva mi-a spus odată că pentru a te vindeca trebuie să accepți ceea ce ți s-a întâmplat.

- Port numele zeiței, zice și începe să râdă. Și am trecut prin ceea ce a trecut și Medusa. O glumă mai proastă ca asta nu prea cred că există.

Continuă să râdă, însă e un râs isteric. Un râs pe care oamenii îl folosesc doar atunci când nu vor să plângă. Treptat râsul i se transformă în plâns și șiroaie de lacrimi îi curg pe obraji. Îi pun mâna pe obraz ca să-i șterg lacrimile, iar ea se întoarce cu fața spre mine.

- Până azi să n-am zis nimănui despre el, spune și își drege vocea. Despre faptul că a evadat din închisoare, pentru că am sperat în continuare că ceea ce mi-ai spus tu e o minciună.

Cu mâna dreaptă își șterge lacrimile fără să rupă contactul vizual.

- Mi-e atât de frică, spune în șoaptă.

O trag aproape de mine și o strâng în brațe. Nu o îmbrățișez pentru că mi-ar fi milă de ea, deoarece ăsta ar fi ultimul lucru de care are nevoie. O îmbrățișez pentru că până și cei mai puternici oameni au nevoie să fie slabi la un moment dat.

Preț de câteva minute plânge neîncetat la pieptul meu. Când respirațiile ne devin egale, iar Athena începe să se liniștească, îi ridic bărbia cu două degete - îndemnând-o să mă privească în ochi.

- Athena, dacă vrei să te răzbuni pe el eu pot să-ți ofer asta.

- Nu vreau asta, spune abia șoptit. Tot ce-mi doresc e ca el să ajungă după gratii, ca eu să-mi pot continua viața.

- Pot să fac asta, dar am nevoie de ajutorul tău.

Nu e acesta cel mai bun moment în care să-i cer din nou ajutorul în capturarea lui Alistair, dar trebuie să încerc. Aștept să țipe, să se îndepărteze de mine, poate chiar să mă și lovească, însă momentul acela nu mai apare.

- Și cu ce aș putea eu să te ajut? spune puțin enervată.

- Dacă o să te contacteze, și crede-mă că o să o facă, vreau să-mi spui mie prima dată. O să am nevoie să mergi în locuri pe care s-ar putea să le frecventeze, însă nu o să mergi niciodată singură. Am să fiu alături de tine la fiecare pas, o să-ți devin practic o a doua umbră. Tot ce-mi doresc de la tine e să ai încredere în mine, spun privind-o în ochi încercând să o fac să aibă încredere în mine.

- Și dacă la un moment dat o să devină totul prea periculos și o să vreau să mă retrag din toată treaba asta?

- Atunci o să te duc la o casă sigură unde unul sau doi polițiști o să stea cu tine tot timpul. Apoi după ce-l prindem poți să te întorci la viața ta și o să poți să pretinzi că noi nu ne-am cunoscut vreodată.

Rămânem în liniște și Athena se întoarce la loc pe spate, cu privirea la stele.

💀

Noaptea când totul e tăcut și atât de liniștit, încât ai impresia că până și pământul a încetat să se mai rotească, oamenii sunt cei mai vulnerabili. În momentul acesta al zilei, o persoană e în stare să-ți mărturisească cea mai mare frică a ei - doar ca să găsească puțin confort în prezența ta. Atunci e momentul în care tot ce trebuie să faci e să-i oferi un umăr pe care să plângă. Ca mai apoi să o modelezi după bunul plac - astfel încât să aibă încredere în tine. Astfel încât să fie a ta pentru totdeauna.