Capitolul unsprezece

158 18 4
                                    

Ghost

Odată ce Athena ajunse sus în apartamentul ei, eu ar fi trebuit să acasă, dar n-am făcut-o.

În schimb, acum îl privesc pe fostul șef al Athenei – Simon Heyes, care doarme foarte liniștit. Doarme atât de liniștit, de parcă moartea nu i-ar respira în ceafă.

Răstorn ulciorul de apă care se afla pe comoda de lână mine și se face țăndări la picioarele mele. Secunda următoare, Heyes se ridică brusc și deschide lumina de la veioza de pe noptieră. Ochii i se deschid larg când în sfârșit mă vede.

- Bună seara, spun răgușit și rânjesc la el cu toate că nu poate să vadă asta.

El deschide gura, însă nu reușește să formeze nici un cuvânt. Când teama îi cuprinde trupul, acesta începe să tremure. Cu mâinile în buzunarele pantalonilor mă apropii de el cu pași lenți. La fiecare pas pe care-l fac spre Heyes, acesta se împinge în palme încercând să pună distanță între noi.

Îl apuc de gulerul tricoului și-l ridic în picioare dintr-o singură mișcare, ca mai apoi să-l izbesc de perete. Scuza asta de bărbat din fața mea începe să tremure din ce în ce mai tare. Îi cuprind gâtul cu palma - destul de puternic încât să-l sperii și mai tare, dar nu suficient de puternic încât să-l ucid.

Adrenalina îmi trece cu repeziciune prin vene, atunci când îi simt pulsul sub degete. Mi-aș fi dorit să nu port mănuși de piele în momentul ăsta.

- Cu care mână ai atins-o? spun printre dinți.

Heyes începe să scuture frenetic din cap. Ochii îi sunt înlăcrimați, iar chipul înroșit.

- Spune sau ți le tai pe amândouă!

- Te rog, șoptește el.

- Nu e răspunsul pe care-l aștept, zic și las capul într-o parte continuând să-l privesc fix. Vorbește Heyes, că nu-ți dorești să mă vezi nervos!

Îl strâng și mai tare, iar el începe să mă lovească cu palmele peste braț încercând să se elibereze. Spaima din ochii lui se accentuează din ce în ce mai tare. Îi izbesc capul de perete și-i dau drumul să cadă pe podea. Abia respirând și așezat în genunchi își pune palmele pe piept încercând să se liniștească.

Mă las pe vine în fața lui și acesta își ridică ochii spre mine.

- Mâna dreaptă? îl întreb. Sau stângă? Sau amândouă?

- Te rog, șoptește el.

Îl prind de încheietura mâinii drepte, iar degetul arătător îi trosnește puternic atunci când îl rup. Heyes țipă din cauza durerii și se uită lung la degetul său, acum aflat într-o formă nefirească.

- Dacă aș fi știut că e a ta, spune el bâlbâindu-se. N-aș fi...n-aș fi făcut nimic.

- Athena nu aparține nimănui, spun răspicat. Nu e un obiect ca să aparțină cuiva, dar ai speriat-o și ai făcut-o să se simtă inconfortabil, iar eu nu pot accepta asta.

Mă ridic în picioare și mă întorc cu spatele la el. Secunde mai târziu, cu greu, Heyes se ridică în picioare. Îmi scot pistolul din spatele pantalonilor, iar glonțul îl lovește fix între ochi. Peretele alb fiind acum pătat de sângele și creierii lui.

Athena

- Athena? spune o voce de femeie tremurândă.

- Cine e?

- Sunt eu Mary.

Mary...N-am mai vorbit cu ea de când am scăpat de Alistair. De ce mă sună acum?

GhostUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum