Capitolul cincisprezece

178 18 2
                                    

Athena

Ghost mă ține strâns lipită de el, imobilizându-mi brațele. Nu-mi dau seama dacă îmi ține brațele strâns pe lângă corp ca să nu-l rănesc pe el sau ca să nu mă rănesc pe mine.

- Liniștește-te zeiță, îmi șoptește ușor la ureche. Totul e bine. O să fi bine, iubito.

- Sunt bine, șoptesc răgușit în răspuns. Sunt bine...

Vocea pare că nu-mi aparține. Expir tot aerul pe care-l mai am în plămâni, iar Ghost îmi mângâie părul și strânsoarea lui se slăbește. Închid ochii și încerc să-mi coordonez respirația după a lui, însă îi deschid imediat atunci când în spatele pleoapelor îmi apare chipul lui Alistair și al celor doi acoliți pe care i-a avut. Inima îmi bubuie în piept izbindu-mi-se de cutia toracică. Aerul din cameră pare încet, încet să se subțieze și-mi alunecă mai ușor în plămâni.

- Am avut un atac de panică, nu-i așa? șoptesc atât de încet, încât nu sunt sigură că m-a auzit.

Îmi las capul într-o parte și urechea mi se odihnește pe pieptul său. Bătăile inimi îi sunt regulate, iar degetele sale se mișcă încet prin părul meu.

- Nu-ți amintești ce s-a întâmplat?

- Doar frânturi, spun și mă întorc cu fața spre el, iar privirile ni se întâlnesc imediat – chiar și-n întuneric. Îmi amintesc că Marcus a fost aici, că ți-a zis că-i aparții și ca automat și eu îi aparțin, iar după aceea totul a fost în ceață.

Palma sa, acoperită de bătături, îmi cuprinde obrazul și-mi înclin capul spre atingerea lui.

- Așadar, asta ți-a declanșat atacul de panică.

Dau din cap și-mi las privirea în jos.

- Alistair, obișnuia să-mi spună în fiecare zi – timp de șase luni de zile – că-i aparțin. Că nimeni în afară de el nu m-ar mai putea dori vreodată, vocea mi se frânge și-mi ridic ochii înlăcrimați spre el. Alistair a distrus bucăți din mine, care nu cred că o să se vindece niciodată. Și uneori, din cauza anumitor fraze sau evenimente, mintea mea se întoarce în locul ăla.

- Și apoi îți e greu să-ți revii? întreabă el, fără să-și i-a privirea de la mine nici măcar pentru o secundă.

Dau din cap și mă las moale în brațele lui. Ceva îmi spune că el înțelege prea bine prin ce trec...  Respirațiile ni se coordonează și pentru prima dată, în multă vreme, liniștea și noaptea nu mi se mai par atât de apăsătoare. 

💀

A doua zi dimineață când m-am trezit, Ghost era de negăsit. Însă, o carte era scoasă din bibliotecă, pusă cu fața în jos, iar pe ea era o notiță:

Am ceva de rezolvat azi, promite-mi că o să ai grijă. – Ghost.

- Athena, vii? țipă AJ din hol.

- Viin!

Îmi netezesc hainele și mă privesc pentru ultima dată în oglindă. Hainele negre pe care le-am ales sunt un înlocuitor bun al uniformei de la restaurant. De vreme ce mi-am dat demisia de la Black and Silver Law Group, trebuia să-mi găsesc de lucru în altă parte. Așadar, mama și tata mi-au oferit un loc de muncă la Belladona.

AJ mă așteaptă în dreptul ușii stând cu brațele încrucișate la piept. Mă privește din cap până-n picioare și o cută i se formează între sprâncene.

- Ce-i? îl întreb ridicând din umeri.

- Nimic, răspunde și-mi deschide ușa făcându-mi loc să trec.

GhostUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum