Ghost

Capitolul paisprezece

Ghost

- O să te ajut, dar dacă-l găsim nu se mai întoarce la închisoare.

- Zeiță, nici n-avea să se mai întoarcă la închisoare.

Evenimentele zilei de azi continuă să mi se deruleze în minte, iar și iar, de parcă ceva s-a întâmplat la înmormântarea aia, iar eu n-am reușit să previn.

Privesc spre casa albă, unde Athena intrase în urmă cu ore bune. I-am mai văzut conturul corpului de câte ori atunci când trecea prin fața geamului, dar atât – nimic m-a mult. De pe scaunul din dreapta soneria telefonul sparge liniștea care s-a creat în ultima oră. Mă strâmb atunci când pe ecranul telefonului apere numele lui Marcus Makarov. Seara asta decurge prea bine ca să-l las pe ăsta să o distrugă. Cu toate astea, răspund la apel și pe micul ecran al telefonului apare fața lui Marcus, care rânjește satisfăcut la mine.

- Felicitări, Ghost! spune continuând să rânjească la mine.

Mă încrunt, neînțelegând pentru ce mă felicită. Omul ăsta nu felicită pe nimeni, în afară de propria persoană.

- În sfârșit ai convins-o pe zeița noastră să-și accepte rolul de momeală.

- Nu-i mai spune așa! zic mai autoritar decât mi-aș fi dorit și regret instant că nu mi-am ținut gura atunci când acesta ridică surprins din sprâncene.

Dar mai important e de unde știe că Athena s-a oferit să mă ajute?

- Ce te face să crezi că a acceptat? întreb privindu-l fix.

- E cam imposibil să nu afli când o jumătate de țară, dacă nu mai bine, îi spune zeiței tale "Lady Ghost".

Rânjetul de pe chipul lui nu dispare nici măcar pentru o secundă.

Futu-i! Îmi ridic privirea din ecranul telefonului și mă uită spre casa albă, parcă așteptând să o văd pe Athena ieșind în fugă de acolo.

- De asemenea, o să ignor faptul că nu mi-ai dat raportul în legătură cu această situație și...

Îi închid în nas aruncând telefonul înapoi pe scaunul din dreapta și ies iute din mașină trântind ușa în urma mea. Din câțiva pași mari, și aproape alergați, ajung în fașa ușii de lemn vopsite în alb. Bat de trei ori în ușa și după câteva secunde aceasta se deschide, în dreptul ei fiind persoana pe care voiam să o văd.

Se uită cu ochii mari la mine, doar ca mai apoi să se uite în stânga și-n dreapta pentru a se asigura că nu este nimeni prin preajmă. De ce naiba nu m-am asigurat eu înainte de a da buzna aici? Părul lung și îi e prins la spate, iar rujul roșu, pe care-l poartă de obicei, îi e șters de pe buze. Face un pas în dreapta făcându-mi loc să intru. Privirea îmi cade asupra picioarelor ei și observ că nu este încălțată. Athena închide ușa în urma mea, dar nu înainte de a se asigura că nu ne-a văzut nimeni.

- Poți să-ți lași pantofii acolo, spune în șoaptă cu o voce care pare că nu-i aparține.

Lângă bolta care presupun că duce spre sufragerie, stau Issak și Violet. Issak stă cu garda sus și mă măsoară din cap până-n picioare, pregătit să acționeze în orice moment. Spre deosebire de el, Violet mă ignoră complet și privește îngrijorată spre fiica ei.

Fără să spună ceva, Athena îmi întinde o pereche de papuci de casă, care probabil sunt ai lui Issak sau Malakai. Le zâmbește ușor părinților ei și dă din cap înspre Issak, asigurându-l că totul e în ordine. Înainte să dispară în spatele ușii, care cred că duce spre dormitorul lor, Issak îmi mai aruncă o privire prin care-mi spune că dacă fac vreo mișcare greșită o să treacă cu camioneta lui peste mine și o să-mi împrăștie măruntaiele pe asfalt.