Ghost

Capitolul treizeci și unu

Athena

Nu am mai urmărit de ceva vreme ceea ce spun tipul din fața mea. Cuvintele sale se pierd prin aer, iar frazele se destramă înainte să ajungă la mine. Încerc să-mi amintesc cum îl cheamă, dar numele acestuia nu-mi vine deloc în minte.

- Iar atacantul ia mingea și aleargă cu ea spre poartă pentru a marca....

Îl ascult vorbind, dar adevărul e nu am fost niciodată mare fan al fotbalului american. Însă, tipul din fața mea pare convinsă că acesta este cel mai fascinant subiect de discuție.

Aproape că îi spun că sportul despre care discută cu atâta admirație nu e fotbal, ci rugby. Pentru că fotbalul clasic se joacă cu picioarele, nu cu mâinile. Dar nu spun nimic. Dau din cap și zâmbesc, în speranța ca tot acest monolog se va încheia cât mai repede.

Privesc cu coada ochiului în direcția lui Matteo. Clarissa tocmai ce i-a dus cel de-al doilea pahar de whisky - de aceasta dată alături de o bucățică de hârtie. Îi zâmbește fetei, apoi privirea lui se fixează din nou asupra mea.

Vorbește la telefon, și nu este nevoie să fii un geniu pentru a-ți da seama cine se află la celălalt capăt al apelului.

Rânjetul de pe chipul lui se mărește cu fiecare cuvânt pe care-l rostește. Aș vrea să-l pot auzi. El cu siguranță îndrugă lucruri mai interesante decât bărbatul din fața mea. Apelul lui Matteo se încheie, brusc aș putea spune, apoi șoptește ceva și dă pe gât restul lichidului din pahar.

Fără nici un avertisment, individul din fața mea - al cărui nume tot nu am reușit să mi-l amintesc - se oprește din vorbit.

- Poftim? întreb, cu o expresie confuză care, sunt sigură, că mi se citește clar pe față. 

- Ai vrea să ieșim afară, poate mai discutăm ceva...între patru ochi?

Vocea lui coboară greoi, forțat, încărcată de o tentă murdară. Fiecare cuvânt pe care-l rostește pare că târăște după el o dorință și o poftă care îl apasă. Se apleacă din nou peste bar, repetând acel gest obosit, confundând insistența cu farmecul. Ochii săi  căprui sunt fixați asupra mea, sau mai bine spus asupra pieptului meu.

Un zâmbet rece, dar calculat îmi înflorește pe chip. Îmi prind buza de jos între dinți, lent - o mișcare pe care o controlez până la cel mai mic detaliu. Văd cum înghite ușor în sec, cum pupilele i se dilată puțin, și cum fiecare fantezie se derulează în privirea lui.

Mă aplec spre el încet, controlând fiecare gest pe care-l fac. Fețele noastre ajung periculos de aproape. Cu coada ochiului îl privesc pe Matteo, care pare pregătit să intervină în orice moment și să mă ia pe sus dacă o sa fie cazul. Însă am impresia că în orice moment, Ghost s-ar putea să intre nervos pe ușă.

Îmi focusez din nou toată atenția asupra celui din fața mea. Flutur de câteva ori din gene, plictisită, și-mi trec vârful limbii peste buze. El îmi imită gestul fără să clipească, la fel ca o jucărie stricată.

Privirea lui rămâne ațintită asupra gurii mele. Îl las să creadă că e dorit, că e pe cale să obțină ceea ce vrea. Exact cum obișnuiam să fac cu Alistair. Îi ofeream nebunului iluzia unei dorințe reciproce, iar el cădea în plasă - de cele mai multe ori. Uitasem cât de ușor este să manipulezi oameni doar prin mici gesturi.

- Nu, îi șoptesc peste buze, glasul meu rece la fel ca și o lamă care taie cu precizie.

Îngheață. Rânjetul de pe chip i se stinge și se trage ușor înapoi. Articulațiile degetelor i se albesc la cât de puternic strânge paharul, maxilarul i se încleștează, iar orgoliul pare să-i fie rănit. O să-i treacă.