Ghost

Capitolul douăzeci și unu

ATHENA

- Să mă săruți.

Cel puțin asta rostisem în gândul meu, dar știam că e greșit și că n-ar trebui să o fac. În schimb i-am spus:

- Vreau să-mi înlocuiești măsuța de cafea pe care tu și Matteo ați distrus-o.

Ghost dă din cap, iar eu mă întorc cu fața spre el și ating zona unde se află tăietura. Mușchii abdomenului se încoardă sub atingerea degetelor mele.

- Nu cred că o să ai nevoie de copcii, zic și mă îndepărtez de el – am nevoie să pun distanță între noi. Poți să faci un dus dacă vrei, prosoapele sunt în dulapul de sub chiuvetă.

Ies atât de repede din baie și trag ușa în urma mea. Pot să respir cum trebuie abia în secunda în care mă aflu în mijlocul sufrageriei.

Ohh, Doamne. Asta a fost intens. Încep să strâng bucățile de lemn și așchiile de pe podea cu speranța că o să-mi i-a gândul de la bărbatul care acum e gol la mine-n baie. Sunt un dezastru. Strâng mizeria mai repede de cât mi-aș fi dorit și nu-mi rămâne nimic de făcut, decât să stau pe canapea și să aștept ca AJ sau Adeline să ajungă acasă. Mă plimb de colo-colo prin cameră și trec pe lângă ușa de la baie, care rămăsese întredeschisă. Ar trebui să mă întorc și să mă așez pe canapea, dar nu o fac. În schimb mă apropii încet, astfel încât Ghost să nu mă observe și să nu mă audă.

Prin ușa întredeschisă pot să văd conturul corpului lui Ghost. E cu spatele la mine și își lasă capul pe spate atunci când apa îi alunecă pe corp. Își trece degetele prin părul negru tuns scurt. Are o fizionomie frumoasă. Spatele îi e lat și plin de mușchi și nu pot să-mi opresc dorința de a privi și mai mult. Ochii îmi alunecă în jos, peste fesele rotunde și picioarele lucrate. Corpul său e plin de cicatrici, precum răni create de gloanțe sau tăieturi create de cuțite sau pumnale. Jumătatea stângă a corpului e cicatrizată de arsuri, iar brațul drept e acoperit de tatuaje, pe care le-am văzut pe foști militari.

Mă lipesc de perete atunci când se întoarce, deși îmi doresc să-i fi văzut chipul. Să văd ce ascunde sub acea mască.

💀

Tresar atunci când cineva mă atinge pe umăr și îndrept cuțitul pe care-l aveam ascuns sub pernă spre persoana necunoscută.

- Eu sunt, spune Adeline și face câțiva pași înapoi, ridicându-și brațele la nivelul capului.

Respirația mi-e îngreunată și arunc cuțitul pe canapea lângă mine. Îmi frec fața cu palmele și-mi ridic privirea spre Adeline.

- Îmi pare rău, îmi pare rău, repet de câteva ori încercând să mă adun.

Privirea lui Adeline e blândă, deși pot să văd în ochii ei că s-a speriat sau că e în continuare speriată. I-a cuțitul de lângă mine și-l pune la vreo câțiva metri, apoi se așază și-mi cuprinde genunchiul cu palma.

- Ce s-a întâmplat, Athena? spune ea blând. Unde e măsuța de cafea?

Pufnesc amuzată când aud de măsuța de cafea.

- Ghost are un "iubit" și aceștia au început să se certe și au aterizat peste inocenta măsuță de cafea.

O cută de formează între sprâncenele ei și se uită la mine nedumerită.

- Dap, Matteo m-a atacat seara trecută, zic și mă uit la ceasul electric de sub televizor, sau mai bine zis acum câteva ore.

- Cine e Matteo? întreabă ea.