Ghost

Capitolul doisprezece

Athena

În urmă cu nouă ani...

Ca oameni, haosul este ceea ce ne face să continuăm. Haosul este peste tot. Oriunde ne-am uita și oricât de mic ar fi, haosul e acolo. Mereu. E ceea ce ne înconjoară. Trăim prin el, iubim prin el, supraviețuim prin el. Haosul este ceea ce ne îndeamnă să facem lucruri incredibil de stupide. Lucruri pe care nu am crede niciodată că suntem capabili să le facem. Haosul, totodată e ceea ce generează adrenalina. Iar adrenalina, adrenalina e ceva diferit.

Stau în poala lui Alistair și-i sărut gâtul, în timp ce oamenii lui le violează pe rând pe fete. Țipetele lor îmi fac părul să mi se ridice pe ceafă. Ca să învingi un monstru trebuie să devii un monstru. Îmi spun sperând că asta o să-mi facă conștiința să se oprească din a mai urla la mine.

Îmi ridic ochii și-i întâlnesc privirea Jessicăi care se uită urât la mine. Deasupra ei e unul dintre oamenii de încredere ai lui Alistair. Nu plânge, nu țipă, nu scoate nici un sunet. În schimb continuă să mă privească cu ură. Ohh, Jessica, nu cred că mă urăști tu mai mult decât o fac eu în momentul ăsta.

Îi prind urechea lui Alistair cu dinții și acesta geme. Stomacul mi se strânge și simt cum acidul începe să-mi urce în sus pe gâtlej. Înghit în sec de vreo câteva ori ca să nu-mi vărs mațele peste el.

Palmele lui se lipesc de șoldurile mele și începe să mi le miște deasupra lui. Prin materialul subțire al pantalonilor scurți pot să-i simt erecția care s-a format. Închid ochii încercând să alung senzația dintre picioarele mele. Buzele sale se lipesc de gâtul meu și-mi suge puternic pielea. Lacrimile încep să-mi înțepe ochii.

- Mă exciți într-un hal, Athena, spune el lângă urechea mea. Nici idee n-ai.

Strâng din dinți și mi feresc fața de privirea lui.

Câteva minute mai târziu, spre ușurarea mea, îi sună telefonul. Pufnește nervos și-și scoate telefonul din buzunarul gecii. Mă dau jos repede de pe el și el se ridică în picioare.

- Haideți odată! începe el să țipe. Gata cu distracția!

Cei doi bărbați se scoală nervoși și-și ridică șlițul pantalonilor. Când în sfârșit ușa se trântește puternic în urma lor simt că pot respira din nou. Trei dintre fete stau cu genunchii la piept și tremură din cauza plânsului. Jessica se ridică repede și din câțiva pași e în fața mea.

- Știu ce faci, spune nervoasă printre dinți.

Ridic din umeri, încercând să par confuză. Jessica își încrucișează brațele la piept și ridică din sprâncene, așteptând un răspuns.

- Nu știu despre ce vorbești.

Pufnește și scutură din cap.

- Mhmm, murmură ea. Atunci presupun că te-ai îndrăgostit lulea de Alistair?

- Ar fii așa rău, spun în șoaptă.

- Dacă n-ai fii atât de dezgustată de câte ori de atinge poate te-aș crede. Dacă nu te-ai uita cu atâta ură la el, poate te-aș crede.

Pufnesc și un zâmbet mi se formează în colțul gurii. Dintre toate fetele de aici Jessica e cea mai deșteaptă. Am știut asta din clipa în care a pus piciorul aici. Ochii ei albaștrii și tulburi mă privesc atent, iar părul ei, odată creț, e acum lăsat și lipit de cap.

Nici eu nu cred că arăt mai bine. Nu m-am mai privit într-o oglindă nici nu știu de când. A trecut atât de mult timp încât imaginea proprie mele fețe începe să dispară din mintea mea.