Ghost

Capitolul cinci

Athena

Aerul rece al dimineții îmi mângâie pielea. Când deschid ochii, cerul înnorat este primul lucru pe care-l văd. Îmi întorc capul spre stânga, doar ca să observ că nu e nimeni acolo.

Îmi amintesc întâlnirea pe care am avut-o cu Ghost foarte vag, de parcă ar fi fost un vis. Poate chiar a fost un vis. Inspir puternic și mă uit din nou spre cer.

O să plouă azi.

- Athena! strigă cineva, un bărbat mai exact.

- Athena! acum e vocea unei femei.

- Athena! un alt bărbat strigă.

Vocile lor se aud dinspre intrarea care duce spre acoperiș. Sunt prea obosită ca să recunosc cui aparțin vocile. Mă ridic în șezut, iar în secunda următoare părul lung și roșcat al lui Adeline îmi acoperă fața și brațele ei mă cuprind.

Nu mă întreabă ce fac aici sau de ce n-am răspuns atunci când m-a strigat. Tot ce face e să mă țină în brațe din ce în ce mai strâns, de parcă îi e teamă că aș putea să dispar.

Prietena mea îmi cuprinde fața cu palmele ei calde și mă privește, iar ușurarea din privirea ei îmi frânge inima. Doar n-au crezut că am dispărut? În dreapta mea Malakai se așază pe vine lângă mine privindu-mă dezamăgit, dar totuși ușurat. Mă mângâie pe păr și mă sărută pe tâmplă, apoi se ridică nervos și se îndreaptă spre persoana din spatele nostru. Atât eu cât și Adeline ne întoarcem privirea spre ceea ce se întâmplă în spatele meu.

- Îmi cer scuze, dom...

Walter nu reușește să-și termine propoziția căci fratele meu îl lovește cu pumnul în falcă. Walter se dă vreo doi pași înapoi, dar nu ripostează. În schimb își lasă privirea în jos așteptând o altă lovitură, probabil crezând că le merită.

Dau să mă ridic atunci când Malakai se apropie de Walter, pregătită să-i iau apărarea bodyguard-ului. Nu e vina lui că a adormit, acest lucru e omenește. Dacă e să fie cineva vinovat pentru ce se întâmplă aceea sunt eu. N-ar fi trebuit să mă furișez pe lângă el. N-ar fi trebuit să profit de faptul că adormise.

- Malakai, spun calmă încercând cumva să-l liniștesc.

Mă ridic în picioare, iar Adeline mă urmează.

- Malakai, spun și el își întoarce capul spre mine.

- Cu tine discut mai târziu, zice nervos. Mergeți înăuntru!

Mă uit surprinsă la el și-mi îndrept spatele, ridicând bărbia sus.

- Bineînțeles, domnule Karras, spun cu un glas rece - dar totodată extrem de calm. Mai doriți să facem și altceva pentru dumneavoastră sau doar atât?

Se întoarce spre mine furios. Dacă are de gând să-i vorbească proprie lui surori de sus, atunci am să-l tratez la fel cum îl tratează toți angajații lui. Doar că forma asta de respect pe care i-o ofer eu acum e una batjocoritoare, iar el știe asta.

Îmi pun palma pe partea de jos a spatelui lui Adeline, îndemnând-o să meargă înaintea mea. După ce intrăm în clădire trântesc cu putere ușa de metal care duce spre acoperiș, încât atât eu cât și Adeline tresărim.

AJ

În secunda în care am văzut știrea aceea nenorocită despre Alistair Morrow mi-am rezervat un bilet de avion, iar acum sunt în aeroport așteptând să mă întorc în Los Angeles.

Fata cu părul brunet și creț mă privește tristă. Fusta lungă roșie cu diferite modele înflorate până în pământ și cămașa făcută din același material, care e legată cu un nod la mijloc - lăsându-i pielea abdomenului la vedere - îi conturează corpul frumos, iar bijuteria făcută din monede de aur care îi împodobește fruntea, strălucește la lumina soarelui.