Ghost

Capitolul doi

Ghost

Prezent...

Sunt momente în viață în care-mi urăsc meseria, iar acesta e unul dintre ele. O urmăresc pe Athena în sus și-n jos de vreo două zile și nimic, în afara faptului că fata asta se înroșește de furie de fiecare dată când mă vede, nu se întâmplă nimic altceva. Și pe lângă asta nu e nici o urmă de Alistair nicăieri.

Soneria telefonului umple mașina și-mi arunc ochii pe ecranul mașinii.

- Grozav, spun gândindu-mă dacă ar trebui să răspund sau nu.

- Bună dimineața, Ghost! spune Marcus atunci când îi răspund la apel. Ce face zeița noastră preferată? continuă el având un rânjet imens pe față.

- Nu-i spune așa.

Rânjetul îi dispare de pe față și e înlocuit de o privire nervoasă.

- Deci nimic. Uite ce e Ghost! Alistair trebuie să fie prins și nu-mi pasă cum ai de gând să o convingi pe fătuca asta, dar o să-și preia rolul de momeală cât mai curând posibil. Răpește-o, șantajeaz-o, amenință că omori pe cineva din familia ei! Chiar nu-mi pasă cum o faci, dar vreau vești despre situația cu zeița până la finalul săptămânii!

Atitudinea lui mă face să vreau să-i trag un pumn în față.

- Tu te auzi ce vorbești? spun calm. Răpește-o, șantajeaz-o, amenință că omori pe cineva din familia ei, repet ultimele sale cuvinte. Nu prea știi cum să accepți un nu drept răspuns, Marcus? rânjesc pe sub mască și pentru o secundă îmi doresc să nu o fii purtat. Poate ar trebui să te folosesc pe tine drept momeală. Am auzit că lui Alistair îi plac și băiețașii blonzi care dau ordine persoanelor de care ar trebui să se teamă.

Marcus închide apelul fără să mai spună ceva. Dobitocul.

O oră mai târziu văd pe Athena cum iese din clădire. Părul ei brunet și lung e prins sus într-o coadă. E îmbrăcată într-un costum negru, iar în picioare poartă o pereche de tocuri asortate. Dacă n-aș știi prin ce a trecut femeia aceasta, n-aș fii zis niciodată că viața ei este atât de dată peste cap. Oamenii care trec pe lângă ea se uită cu admirație.

Pornesc motorul și o urmez până la biroul de avocatură unde lucrează. Mă fac comod în scaun conștient că o să-mi petrec restul zilei blocat aici.

Athena

Am stat și m-am uitat spre mașina lui Ghost întreaga dimineața, așteptând. Am așteptat ore întregi să se întâmple ceva. Orice, dar mașina aceea nu s-a mișcat nici măcar pentru o secundă.

Când m-am îndreptat spre muncă am putut să-i simt privirea. Nu mă simțeam prea în siguranță mergând singură pe stradă înainte, dar acum când știu că Alistair e în libertate și că sunt urmărită constant de mercenarul FBI-ului...îmi trec fiori pe șira spinării doar gândindu-mă. Tot ce-mi doresc e să mă închid în camera mea și să rămân acolo pentru totdeauna.

De la etajul al nouălea, unde se află biroul meu, pot să văd aproape toată strada principală și toată parcarea din fața clădirii. Mercedesul negru al lui Ghost iese în evidență, cu toate că în parcare se află alte mașini la fel de scumpe. Urăsc mașina aceea, îl urăsc pe el. Urăsc imaginea care-mi apare în minte de fiecare dată când îl văd. Iau o gură mare din paharul de apă încercând să-mi limpezesc gândurile.

Soneria unei notificări mă face să-mi iau privirea de la peretele de sticlă. Un mesaj. Două cuvinte.

Adeline: Belladona. Diseară.