Ghost

Capitolul treizeci

Ghost

Îi privesc cu dispreț, furia mocnind înăuntrul meu ca un foc gata să izbucnească. Jessica și Connor, soțul lui Mary, sunt legați fedeleș în subsolul casei mele. Ridic găleata fără ezitare și arunc apa rece peste trupurile lor neputincioase. Aceștia tresar violent, ochii li se deschid brusc, și un țipăt le scapă printre buze.

Se uită în jur, dezorientați. N-au nici cea mai mică idee unde se află. Perfect. Se pare că sunt prea amețiți ca să proceseze ceea ce se întâmplă în acest moment.

- Scularea! răcnesc, vocea mea răsunând amenințător între pereții subsolului.

Îmi place să-i văd speriați. Panica din ochii lor e ca un foc care-mi arde satisfăcător în piept. E ca și cum aș putea atinge acea panică - ba chiar să o simt. Le devorează fiecare gând, în cel mai lent mod posibil.

Matteo râde satisfăcut de la masa aflată la câțiva metri distanță, savurând spectacolul care se desfășoară înaintea sa. Dar privirile lor îngrozite nu sunt pentru el. Nu. Ochii lor sunt fixați pe instrumentele frumos așezate, ca și cum ar fi pregătite pentru o demonstrație.

- Dacă nu-mi dați motive, poate n-o să fiu nevoit să le folosesc...poate, spun pe un ton calm, trăgându-mi un scaun și așezându-mă în fața lor. Dar, sincer să fiu, chiar mi-ar plăcea să aflu cât de mult mă pot juca cu mintea voastră.

Mă sprijin de spătarul scaunului, făcându-mă comod - complet relaxat. Iar asta pare să o înfurie pe Jessica. Bun. Îi rânjesc pe sub mască, conștient fiind că cei doi n-au nici cea mai mică idee de cât de bolnavă mi-e mintea.

- Uite, omule! începe Connor, încercând să se apere. Eu n-am avut nimic de a face cu toate astea. Totul a fost planul ei. Sunt nevinovat.

Ridic din sprâncene, surprins de tupeul lui. Jessica îl privește cu furie, iar Matteo pufnește amuzat, clar delectat de spectacolul lui.

- Asta-i patetic, zice Matteo cu dispreț. Ce fel de bărbat ești tu? Ești atât de josnic încât ești capabil să condamni o femeie doar ca să-ți salvezi pielea?

Râd înăuntrul meu.

Connor rămâne mut, cuvintele i se pierd în aer, incapabil să-i răspund atacului lui Matteo. Privirea i se mută rapid asupra mea și cu o voce tremurândă, încearcă să-și găsească o cale de salvare.

- Am o soție și-un copil. Nu poți să mă ucizi!

Îi simt frica cum plutește în aer.

- Asta nu părea să conteze în urmă cu două zile, când ți s-a părut o idee bună să arunci o mașină în aer în parcarea de la Belladona, zic, vocea mea fiind aspră.

Privirea lui devine slabă. E conștient de propriile greșeli, dar nu poate decât să tacă.

- Și tu, mă întorc spre Jessica. După câte ați îndurat împreună, de ce ai încercat să o ucizi?

Jessica nu pare să ia în considerare întrebarea mea. Pufnește amuzată și mă fixează cu o privire provocatoare.

- Chiar ai impresia că scumpa ta Zeiță e atât de inocentă? scuipă cuvintele, iar disprețul se simte în fiecare literă. Ți-a spus că e o criminală și că a ucis doi oameni? Și mai mult, a reușit să convingă un sergent să-și asume acele omoruri ca ea să scape basma curată?

Răsuflă ușor, ca și cum ar fi spus doar o banalitate, dar eu o privesc în tăcere, furia crescându-mi în piept.

Întorc capul în direcția lui Matteo și observ cum fiecare mușchi i se încordează. Dintr-un oarecare motiv, spusele Jessicăi îl afectează mai mult decât lasă să se observe. Privirea lui devine mai întunecată, dar reușește să-și păstreze calmul.