Ghost

Capitolul șaptesprezece

Athena

În urmă cu nouă ani...

Dacă m-ar fi întrebat cineva în urmă cu șase luni cum mi-aș fi văzut viitorul, aș fi știut exact ce să-i răspund. În urmă cu șase luni știam exact cum avea să fie viața mea. Trebuia să încep liceul, probabil mi-aș fi făcut un iubit, apoi aș fi mers la facultate, iar în final aș fi devenit profesoară.

Acum nici măcar nu sunt sigură că o să mai văd vreodată lumina zilei, dar mâine e ziua cea mare. Fie o să mor în acest loc, fie o să supraviețuiesc și o să-mi recapăt viața. Nici măcar nu știu care dintre aceste opțiuni e mai groaznică.

Dacă supraviețuiesc, mă întreb oare cum o să-mi trăiesc viața după toate cele întâmplate. După tot ce-am făcut, după ceea ce urmează să fac.

Îmi strâng genunchi la piept și-mi sprijin fruntea de ei. Ochii încep să mă înțepe, dar nu opresc lacrimile care se grăbesc să cadă. Sunt obosită. Respirația mi-e întretăiată și nu pot să-și controlez suspinele care-mi alunecă printre buze. Vreau la mami. Vreau să nu-mi mai fie frig. Să nu-mi mai fie foame sau sete. Vreau să nu-mi mai fie frică să închid ochii. Vreau acasă.

Camera asta nenorocită e înecată de liniște. E mai liniște în seara asta decât de obicei. Toate știm ce urmează mâine, odată ce iscoadele lui Alistair o să intre pe ușă aceea. Tot ce sper este să am puterea să-mi fac partea și ca Jessica să aibă puterea să-și facă partea ei.

Închid ochii și expir tot aerul din plămâni, iar pe sub pleoape mi se derulează imaginile cu primele mele momente aici. Prima dată când Alistair m-a... m-a. Prima dată când m-a lovit. Prima dată când eu l-am lovit pe el.

Când am pășit prima dată în locul acesta am fost inocentă, din toate punctele de vedere. Întrebarea este: când o să ies de aici ce o să fiu? Inocentă în continuare? Victimă? Sau...sau.

Prezent...

Transpirație îmi alunecă încet pe spinare, iar picioarele au început să mă doară în urmă cu vreo o oră. Adeline lângă mine pare să nu aibă nimic și îi zâmbește tipului care dansează pe lângă noi.

Când ne-am întâlnit astăzi, înainte de petrecerea de la Belladona, nu i-am m-ai spus despre faptul că vizita pe care i-am făcut-o lui Joseph Singer a fost un punct mort. Ceea ce a și fost, însă am decis că ar fi mai bine să nu menționez că l-am găsit pe jumătate mort.

Simt privirea lui Ghost, ațintită asupra mea. Mă privește, așa cum face mereu. Mă întorc în direcția sa și privirea mea o întâlnește imediat pe a lui. Vorbește cu cineva la telefon. Pot să observ maxilarul său încleștat care se relaxează în momentul în care-mi vede fața îngrijorată.

- Mă întorc imediat, îi spun lui Adeline la ureche.

- E totul în regulă? mă întreabă îngrijorată.

Dau din cap și o strâng ușor de mână, îmi zâmbește timid, iar eu mă întorc pe călcâie și încerc să-mi fac loc prin mulțime. Mai e puțin până la miezul nopții, iar petrecerea pare a fi abia la început. Toată lumea râde, cântă și dansează în ritmul muzicii. Îi zâmbesc lui Claire, una dintre chelnerițele care lucrează aici, iar aceasta îmi zâmbește timid înapoi.

Întorc capul ca să privesc în direcția lui Ghost, care a încheiat convorbirea telefonică, și-l surprind lăsându-și frustrat capul pe spate. Cu oricine ar fi vorbit, pare să-l fi enervat destul de rău. Poate a vorbit cu Marcus? Au trecut câteva zile de când ne-a vizitat și cel mai probabil se așteaptă ca eu și Ghost să ducem la bun sfârșit ordinul pe care ni l-a dat. Simt cum stomacul începe să mi se strângă la acest gând. Știu că, dacă i-aș spune lui Ghost că nu vreau să fac asta, ar înțelege și nu m-ar forța niciodată să fac ceva ce nu-mi doresc.