Ghost

Capitolul douăzeci și doi

Athena

În urmă cu nouă ani...

Corpul îmi tremură și stomacul mi s-a făcut ghem.

La vreo trei metrii de mine Mary șu Jessica, împreună cu restul fetelor stau ghemuite lângă perete, privindu-mă. Așteaptă ca eu să fac prima mișcare.

Întorc capul spre ușa veche, din metal ruginit. Până acum ar fi trebuit ca unul dintre ei să vină la noi. Nu știu cât timp a trecut de când am văzut răsăritul, prin micuța fereastră, dar pare a fi amiază - sau poate mai târziu.

Briceagul, pe care l-am furat de la Alistair în urmă cu câteva zile, se simte rece în palma mea. E aproape confortabil. Îl învârt printre degete și un mic zâmbet îmi apare pe față când reușesc să fac trucul fără să scap cuțitul din mâini.

Sub palma Jessicăi strălucește un alt briceag pe care a reușit să-l fure de la una dintre matahalele lui Alistair.

Azi e ziua cea mare. Poate că e cea mai proastă decizie pe care am luat-o în viața mea, dar Jessica are dreptate. Suntem șapte fete, poate că avem o șansă să ieșim naibii de aici și să supraviețuim.

Dar dacă nu reușești să ieși de aici. Gândul acesta îmi răsună dintr-un colț îndepărtat al minții.

Ridic briceagul în dreptul ochilor și-l privesc. Dacă nu reușim să ieșim de aici, îmi tai gâtul înainte ca vreunul dintre ei să pună mâna pe mine.

Prezent...

- Sunt epuizat, geme AJ frustrat, și flămând.

AJ își trece degetele lungi prin părul blond, ondulat și se sprijină în coate de barul din fața sa.

Trag aer în piept încercând să calmez durerile musculare care-mi străbat corpul. Antrenamentele cu Ghost din ultima săptămână m-au scurs și de ultima fărâmă de energie. Totodată, nici lipsa somnului nu cred că ajută.

Clipesc des, poate așa o să rămân trează și o să reușesc să duc tura asta până la sfârșit. Restaurantul e plin ochi, dar cu toate astea prin mulțime reușesc să-l zăresc pe Ghost. Îi zâmbesc și-i fac repede cu mâna. El dă din cap, apoi o mână flutură înaintea sa.

Amândoi ne întoarcem atenția spre Matteo care rânjește la mine. Îmi dau ochii peste cap și mă întorc la spălatul paharelor.

Matteo a devenit în ultima săptămână cea de-a treia umbră a mea. Și una foarte enervantă, de altfel. În fiecare zi ține să ne spună că în ultimele două luni n-am făcut nimic în a-l prinde pe Alistair.

Dar adevărul este că Alistair nu poate fi ademenit. Nu e genul acela de persoană. Alistair ca să acționeze trebuie să fie furios. Trebuie să fie atât de furios încât furia să-i întunece judecata. Din păcate, asta s-a întâmplat o singură dată, și nu cred că sunt pregătită să fac asta din nou.

- Ahh!

- Ce s-a întâmplat? se apropie AJ repede de mine.

Privim amândoi la paharul spart și la tăietura care-mi crestează palma. Fratele meu ia unul dintre prosoapele curate și-mi înfășoară mâna.

- Sunt bine, șoptesc. E doar o tăietură.

Strâng prosopul mai bine în jurul palmei și trec pe lângă fratele meu, fugind spre baie.

Apa rece îmi calmează încetul cu încetul durerea și aceasta începe să se estompează. Privesc apa însângerată cum pătează chiuveta albă.

Sângele este un lucru interesant, poate chiar cel mai interesant. E ceea ce te ține în viață, ceea ce-ți dă viață și totodată ceea ce-ți ia viața. Dar cel mai interesant lucru la sânge e acela că, atunci când închizi ochii se simte exact ca apa.