Ghost

Capitolul treizeci și patru

ATHENA

Ghost și Matteo sar imediat, smulgându-și armele și îndreptându-le spre agenți. Tensiunea se ridică instantaneu și aerul devine incredibil de sufocant.

Malakai și AJ izbucnesc în picioare, umerii lor ieșiți ca niște linii de oțel. Sunt pregătiți să sară în ajutorul tatei la cel mai mic semn.

Mama o apucă pe Adeline de mână și amândouă se îndreaptă spre mine. Apoi, ne trage pe amândouă în spatele ei într-o încercare de a ne proteja de cele ce s-ar putea întâmpla. Respirațiile noastre sacadate umplu liniștea grea, conștiente că doar o singură apăsare de trăgaci poate să transforme restaurantul într-o baie de sânge.

Tata își încordează maxilarul, fiecare cuvânt rostindu-se ca un mârâit venit dintr-un hău adânc:

— Am auzit tot ce-ai avut de spus, Makarov, mârâie el printre dinți. Acum ia-ți câinii de pază și ieși dracu' din restaurantul meu... până nu înfig cuțitul ăsta și în altă parte decât în mână. Poate în ochi. Chiar mă mănâncă palmele să-ți gâdil puțin creierul cu vârful lui.

Makarov respiră greu, încercând să-și ascundă teama, dar ochii lui îl trădează. Pupilele îi sunt dilatate, transpirația îi strălucește pe frunte, iar mâna răstignită pe masă pulează de durere, sângele curgând peste lemnul lăcuit.

— Ești depășit numeric, murmură el printre dinți, încercând să-și recapete superioritatea, dar vocea îi tremură ușor.

Tata se apleacă ușor peste masă, chipul lui fiind la doar câțiva centimetri de cel al lui Makarov. Umbra lui acoperă trăsăturile. Zâmbește rece, un zâmbet care nu mai are nimic omenesc în el.

— Da, sunt, spune calm, ca și cum ar constata un fapt banal. Dar fii sigur de un lucru: eu o să reușesc să te omor înainte ca vreunul dintre câinii tăi să apuce să tragă. Poate am să-ți retez gâtul de la o ureche la alta, spune tata făcând referire la modul în care i-am ucis eu pe Alexie și Rovan,...să-ți creez un zâmbet nou. Pentru că ăsta pe care-l porți acum mă cam enervează.

Îi apasă cuțitul mai adânc și-l răsucește, iar Makarov icnește, un sunet scurt, animalic , pe care încearcă să-l înăbușească, dar e prea târziu. Toată lumea îl aude. Toți agenții lui îl aud. Și pentru o clipă, imaginea lui de lider de neatins se crapă, lăsând să se vadă omul din spatele măștii.

În jur, armele rămân în continuare îndreptate spre tata, dar degetele par să ezite pe trăgaci. Ghost și Matteo nu clipesc, priviriile lor fiind ațintite asupra agențiilor.

Tata își încordează maxilarul și, în timp ce se uită în ochii lui Makarov, rostește răguțit, cu o cruzime care îmi face sângele să înghețe:

— Hai, încearcă să dai un ordin. Să vedem dacă apuci să termini fraza înainte să-ți simt carnea desfăcându-se sub tăișul lamei.

Privirea mi se mută asupra mamei. Chipul ei e imobil, sculptat parcă din piatră. Nicio urmă de surpriză, de indignare sau de frică. Doar o liniște impenetrabilă care îmi dă fiori.

Mă uit spre Malakai și AJ. Amândoi sunt șocați, dar încearcă să ascundă asta. La fel ca și mine, frații mei nu și-ar fi putut imagina vrodată să-l audă pe tata vorbind așa. Și nu doar tonul pe care îl folosește ne sperie, ci și certitudinea cu care a spus acele cuvinte. Ca și cum n-ar fi fost doar o simplă amenințare, ci o promisiune pe care a mai făcut-o și altădată....și pe care a și împlinit-o.

Dar mama este straniu de calmă. Nu respiră mai repede. Nu arată frică. Nu arată nimic defapt.

Un nod mi se formează în gât. Tata este cel mai bun om pe care îl cunosc. Nu a ridicat niciodată mâna asupra nimănui, nu a vorbit niciodată cu ură, nu a arătat vreodată o fărâmă de cruzime. Pentru noi, el a fost mereu stâlpul liniștii, omul care știe să repare orice lucru stricat. Inclusiv mintea mea atunci când viața părea de nesuportat.