Ghost

Capitolul șapte

AJ

În urmă cu nouă ani...

Mirosul de spital îmi inundă simțurile. Azi am avut cea mai groaznică cădere nervoasă și acum stau culcat pe patul de spital așteptând ca sedativul, pe care mi l-a dat una dintre asistente, să-și facă efectul.

Incompetentul oficiu de poliție din L.A. i-a anunțat azi pe părinții mei că Athena este probabil moartă, așadar au încetat să o mai caute.

Sora mea e în viață. Trebuie să fie în viață.

În urmă cu vreo două săptămâni alte trei fete au fost răpite și oricât de oribil ar suna asta din partea mea – chiar sper că au fost răpite de același nebun care a luat-o pe Athena. Prin ușa între deschisă pot să aud suspinele mamei, părul lung și blond îi acoperă chipul plâns atunci când își sprijină fruntea de umărul tatei. Tata își pune brațele în jurul ei trăgând-o mai aproape de el. Încearcă să fie puternic, pentru mama, pentru mine și Malakai, pentru bunicii mei, dar nu știu cât o să mai poată să continue.

Mă forțez să mă ridic din pat și mă așez în genunchi lângă acesta, sprijinindu-mi coatele de saltea – și fac ceva ce n-m mai făcut de când eram copil.

- Doamne, știu că nu m-am mai rugat de mult. Te rog iartă-mă pentru asta, dar am nevoie de ajutorul tău, lacrimile încep să-mi curgă pe obraji. Cineva a răpit-o pe sora mea și poliția a încetat să o mai caute. Ne-au spus că e puțin probabil ca Athena să fie în viață după aproape două luni de căutări, că oricine a luat-o mai mult ca sigur a ucis-o până acum.

Simt cum sedativul începe încet să-și facă efectul, dar mă chinui să-mi țin ochii deschiși.

- Nu poate fi moartă. Te rog, salveaz-o. Am nevoie de ea.

Cu greu îmi mai înțeleg cuvintele din cauza suspinelor, dar continui să mă rog:

- Ne-ai lăsat să venim în lumea asta împreună, te rog nu ne separa acum. Te rog să ai grijă de ea și să o aduci înapoi acasă. E sora mea, o iubesc.

Acestea sunt ultimele cuvinte pe care reușesc că le rostesc, înainte ca sedativul să-și facă complet efectul și să adorm în genunchi cu capul pe saltea.

Ghost

Issac Karras, președintele clubului de motocicliști Zeilor Californiei, mă privește de sus în jos de câteva ori – încercând să-si dea seama care urmează să fie următoarea mea mișcare.

Acum văd cu cine seamănă Athena. Aceeași figură încruntată, aceeași cută între sprâncene, aceiași ochi negri.

Prin părul negru tuns scurt are câteva fire argintii, iar chipul lui nu trădează nici un fel de emoție. În dreapta lui stă o femeie blondă, iar ochii ei albaștri strălucesc sub lumina slabă din încăpere. Issac Karras arată de parcă ar fi rupt din întunericul nopții, în schimb soția lui Violet, pare a fi lumina care și-a făcut loc prin întunericul său.

Amândoi m-au escortat până în încăperea unde membrii clubului își fac întrunirile. În mijlocul camerei se află o masă mare înconjurară de doisprezece scaune. Pe unul dintre scaune stă Malakai care se uită furios spre mine. Issac e poziționat în fața mea, iar Violet se sprijină de masă cu brațele încrucișate la piept.

- Oh, Malakai, spun și-mi îndrept privirea spre el. Prezența mea te-a deranjat atât de care, încât ai fugit la mami și la tati? continui rânjind.

Malakai strânge atât de tare din dinți, încât am impresia că imediat o să i se spargă în bucăți.

Din colțul stâng al camerei, din cel mai întunecat colț de altfel, se aude un râs înfundat. Un râs pe care nu mă așteptam să-l mai recunosc.