Răzbunarea

Capitolul 15

"I don't believe, I don't believe it
You left in peace, left me in pieces"

— Selena Gomez - Same Old Love

*

Adam

Am simtit instant si violent dorinta de a tipa. Tip din toti rarunchii si privesc prin geamul placat de jaluzelele ingalbenite.

Respiratia ma lasa pret de cateva secunde in care-mi inchid ochii si inghit in sec. Auzul slab imi devine companie si totul se misca in jurul meu cu incetinitorul.

— Faith...!

Ma scotocesc in buzunare dupa telefonul pe care il simt vibrand undeva si vad in ceata numele roscatei. Raspund si sunt sigur ca am speriat-o caci a inchis imediat. Inchid ochii si nu pot sa gandesc limpede. Imi ling buzele uscate si trag cu dintii de pielitele uscate pana la carne. Usturimea ma tine in contact cu realitatea si imi da puterea sa privesc inca odata prin geam, catre ea.

Doctorii nu se mai agita, ba chiar s-au risipit in salonul intunecat. O asistenta inteapa pielea fina a mainii ei cu o branula si pregateste perfuzia, atarnand-o de suportul special.

Imi duc mana la stomac. O durere ma apasa si ma trantesc pe scaunul albastru din plastic din spatele meu. Imi las corpul sa alunece si imi rezem capul de peretele rece care imi confera o senzatie de liniste.

— Domnule, sunteti bine? asistenta care acum doua minute avea grija de fata de pe patul de spital este langa mine si ma priveste ingrijorata. Am stabilizat-o pe iubita dumneavoastra, momentan a trecut de orice pericol.

Iubita mea? O privesc confuz pe femeie si inghit din nou in sec. O senzatie de fierbanteala pune stapanire pe tot corpul meu si capul parca imi bubuie.

— Adam! aud vocea lui Nikki foarte slab si o privesc printre pleoapele care tind sa mi se inchida. Ce a patit? o intreaba pe cea de langa mine.

La cine face referire? Imi sprijin capul in maini si ma aplec usor in fata. O aud pe Nikki intreband de Faith cu un timbru vocal tremurat si pot sa vad lacrimile care incoltesc in extremitatile ochilor ei.

— Tocmai ce ii spuneam domnului ca am reusit sa o stabilizam si daca ramane in starea aceasta pentru urmatoarele ore, maine seara cel mai probabil o vom putea externa.

O privesc pe asistenta in uniforma albastra care gesticuleaza catre Nikki.

— Ce s-a intamplat?

— Respiratiile pe minut au scazut sub limita normala ceea ce a condus la oxigenare insuficienta a creierului si asta i-a provocat convulsiile. Acum insa acest lucru nu mai constituie o problema.

Nikki ii multumeste femeii si ofteaza in timp ce isi baga mainile in buzunarele de la spate ale blugilor. O succesiune rapida a privirilor ei ma tinteste intrerupta de o privire in gol si o tresarire.

Face doi pasi catre mine si imi sustine fata in palme, cu una pipaindu-mi fruntea si mai apoi obrazul.

— Tu frigi! Esti bine?

Ma intreaba vizibil ingrijorata si ca o mama grijulie imi desface hanoracul si il da jos de pe mine. Ma cutremur din cauza racorii si atrag inca o privire de a ei. Se asaza pe scaun langa mine si isi trece de cateva ori mana pe spatele meu.

— Adam... Ce ai? ma intreaba pe un ton calm si ma priveste lasandu-se la nivelul meu caci inca stateam cu fata spijinita in palme.

Prefer sa nu ii raspund. Desi roscata a fost mai mult decat mi-as fi putut imagina pentru mine, o noua slabiciune in dosarul pe care il detine Nikki despre mine ar strica rau de tot.