Răzbunarea

Capitolul 33

Atunci când totul se termină și amintirile vin înapoi ca flash-urile, realizezi că el nu o va face niciodată. O parte din mine a știut, atunci când l-am vazut, că asta avea să se întâmple. Am căzut victimă iubirii pe care credeam că o întâlnisem până atunci. Și cel mai nebunesc lucru este că nu știu dacă voi mai simți vreodată așa. Nu știu dacă trebuie să simt așa. Toată lumea lui s-a mișcat pe lângă mine prea repede și am rămas să privesc, din exterior, cum totul se face scrum, dar singura fărâmă de lumină din interiorul meu, care crește cu fiecare secundă, mă îndeamnă să îl salvez pe Adam.

- O să intri prima și îl vei convinge să accepte o înțelegere.

Ascult cuvintele lui Frank care mă tulbură. Știm cu toții că nu va fi o înțelegere. Anthony și Tess nu spun nimic, dar ea îmi prinde mâna în a ei atunci când tatăl meu oprește mașina la o distanță considerabilă de casa mea. În acte este casa mea, locul în care a început totul între mine și Adam și el a avut grijă să îmi aducă aminte asta chiar și acum, chemându-mă aici.

Cobor din mașină și observ strada asaltată de echipajele camuflate în proaspătul întuneric de afară. Simt cum frica îmi transmite semnale de alarmă și realizez că Adam nu s-a sinchisit nici măcar o clipă să își găsească alt loc mai sigur în care să stea.

- M-au informat că a fost văzut pe proprietatea lui în urmă cu puțin timp să ajungem noi. Deci avem siguranța că este aici.

Cuvintele lui Anthony îmi bruiază gândurile și ascult tot ce îi spune lui Frank, care doar aprobă scurt din cap.

Privindu-l atentă pe Anthony mă gândesc doar... cum diavolul poate veni asupra cuiva care arata aproape ca un înger. Antiteza perfectă dintre cei doi mă face să înnebunesc doar gândindu-mă și mă îndepărtez puțin de ei, inspirând adânc aerul nopții, dar pașii lui mă pun în alertă. Cu toate că aș vrea să fiu cât mai departe de el, palmele lui mă pironesc în loc și nu îmi dau libertate de mișcare, apăsându-mi umerii și îngreunându-i.

- Când toate astea se vor termina ai să vezi că lucrurile vor reveni la normal.

Inspir greu datorită nervilor care mă cuprind ca efect al cuvintelor lui.

- M-ai mințit zece luni că ești mort și ai un copil cu altcineva.

Mă întorc spre el, ușurată fiind că am rostit lucrurile care m-au făcut să îmi dau seama cât rău mi-a făcut.

- Nimic nu va mai reveni la ce a fost înainte, îl atenționez și încerc să nu rup contactul vizual cu el, oricât mi-aș dori.

- Eram în misiune, Hanna!

Tonul lui mă scoate din sărite și reprim nevoia de a sări la gâtul lui.

- M-ai înșelat! Te-ai culcat cu Sarah și ai făcut un copil fără să îți pese că ești în misiune sau că ai pe cineva acasa!

- Nici tu nu ești mai prejos! Ai intrat în patul lui Hart fără să îți pese de nimic, fără să faci niste legături! Am fost tot timpul acolo pentru tine și te-am scos din toate rahaturile în care ăla te-a băgat! Când te-a sechestrat omul lui Eugenio sau când Kristen era să te omoare am fost acolo și ți-am păzit spatele!

Gura mi se deschide de uimire și nu pot să îl privesc. Privirea lui mă mustră și aș vrea să mă evapor în aceste clipe. Tot timpul a fost lângă mine, iar eu nu mi-am dat seama de asta. Eram prea orbită de răzbunare ca să mai văd că el era cel care m-a salvat atunci când nu mai aveam nicio speranță.

- Când ai fost sechestrată, Hart m-a trimis pe mine pentru că era plecat din țară și când Kristen v-a răpit eu l-am ajutat să te găsească! Ai fost prea oarbă ca să vezi că eu eram omul din spatele a tot ceea ce îl ținea pe linia de plutire. Dacă nu era viața copilului în joc, Hart ar fi fost de mult în închisoare, Hanna.