Răzbunarea

Capitolul 21

„Llenaste mi vida
Y después te vi partir
Sin decirme adiós
Yo te vi partir"

—Alejandro Fernandez feat Christina Aguilera - "Hoy tengo ganas de ti"

„Mi-ai umplut viaţa,
Și apoi te-am văzut plecând
Fără să-mi spui adio,
Eu te-am văzut plecând."

*

Faith

Inspir și expir.

Încerc să mă gândesc la ceva, dar eșuez. Mintea îmi este blocată într-un fel de gaură neagră ce îmi absoarbe toate gândurile și mă lasă să privesc în gol. Într-un gol prea adânc, în care imaginile pe care le văd nu îmi transmit niciun fel de sentiment. De parcă acele momente sunt trăite de altă persoană.

Un trecut îndepărtat îmi este așternut în fața ochilor pe care îi închid, conștientă de faptul că așa voi fi mai aproape de amintirea lui. Ultima zi împreună, ultimele clipe în care am fost împreună, îmi apar în minte și dispar imediat de parcă ar vrea să îmi transmită un semnal.

În următoarele secunde senzația de vertij pune stăpânire pe mine împreună cu valurile de căldură ce parcă îmi fac inima să pompeze neregulat, făcându-mă să simt fiecare ritm al bătăilor ca cercuri făcute în apă de către o piatră aruncată, care se urmează unul pe celălalt.

— Hei, gagico!

Am putut să îmi aud propria inspirație a aerului ce își face cu greu și într-un mod zgomotos loc în ființa mea. Nikki mă privește panicată în timp ce mă privește cum îmi pierd controlul și cad la pământ.

Îi pot auzi glasul fin ce îmi strigă numele printre țiuitul enervant din urechile mele.

— Nikki? Ce se întâmplă?!

Vocea este a lui Adam și îmi aduc aminte că și searile trecute l-am văzut pe același balcon pe care se află acum, încercând să înțeleagă ce se întâmplă.

— Faith!

Îi aud vocea adresându-mi-se.

— Sunt bine!, îi spun și încerc să îmi păstrez vocea cât mai clară.

Mâinile roșcatei sunt acum în jurul meu și îmi mângâie fruntea, încercând să mă calmeze, dar tremurul nu îmi dă pace. Mâinile îmi sunt reci și îmi simt stomacul cum freamătă de emoțiile amestecate.

— Esti bine? Ce ai?, vine seria de întrebări a lui Adam care intră fulgerător pe ușa camerei mele.

— Adam, fă ceva! Tremură ca dracu!

— Las-o să se calmeze, spune bărbatul cu calm, prinzându-mi palma în a lui. Vrei puțină apă, Faith?

— Vreau să nu mai vorbiți de parcă aș fi moartă. — Inspir.

Cei doi se uită ciudat la mine apoi mă ajută să mă ridic de pe jos.

— Rămân eu cu ea.

— Stai puțin, Romeo. Noi două avem treabă astăzi, îi spune și îi arată un card de credit.

— Bine, atunci vă las. Dacă aveți nevoie de ceva sunt pe aici.