Răzbunarea

Capitolul 17

„Să nu mai pleci,
Te rog să nu mai pleci"

— Dan Bittman - Şi îngerii au demonii lor

*

Faith

Au trecut patru ore de când am aflat cum voi sfârși. Chiar am început să mă rog ca Adam să fie încă în țară, dar ceva îmi spune că de data asta nu voi mai avea atâta noroc.

Mă uit la ceasul de pe perete. Mai este o ora până când Nikki și ceilalți vor trebui să vină. Dacă nu va ajunge Adam, vor ajunge ei și mă vor scoate de aici.

Slăbănogul rus, Ivan, al cărui nume l-am aflat din conversația sa cu acel Eugenio, dă telefoane peste telefoane de vreo ora încoace. Se mai asigură din când în când că sunt la locul meu, apoi se întoarce și preț de câteva zeci de minute uită de mine. Dacă asta înseamnă să fii luat ostatic, atunci nu pot fi mai fericită.

Caut cu privirea cheile de la lacătele pe care mi le-a pus la mâini și la picioare, dar dezamăgirea mă lovește atunci când le văd la el în mâna. Trebuie să îl distrag într-un fel și să îl fac să uite de ele.

— Tu virează banii în cont iar eu ți-o dau pe fată.

Bărbatul se pare că vorbește la telefon cu Adam, iar eu știu acum că nu mai am mult de trăit. Mă agit în scaunul care mi-a luat forma iar asta îi atrage atenția viitorului meu călău, care se îndreaptă acum spre spre mine.

Închide telefonul și îmi apucă fâșia de material pe care mi-a legat-o la gură, îndepărtând-o.

— Am nevoie la baie, îi spun încet, gura fiindu-mi amorțită.

Oftează și se postează în spatele meu, pregătit să îmi elibereze încheieturile, când de afară încep să se audă râsete. Ivan se îndepărtează de mine, punându-mi călușul la gură și apelând un număr. Așteaptă să i se răspundă, timp în care eu analizez situația. Ceilalți au ajuns mai devreme.

— Hart, spune-le prietenilor tăi să se îndepărteze de casă, altfel îți ciopârțesc iubita în fața lor.

Tonul lui emana nervozitate și se întoarce cu fața catre mine.

— Dacă faci ceva care să le atragă atenția asupra noastră, o să te omor în cele mai crunte chinuri. M-ai înțeles? îmi spune atunci când ajunge lângă mine și mă zgârie cu lama cuțitului pe care îl are mereu, de când a venit, in mâna.

Îl aprop și pleacă de lângă mine. Aruncă o privire pe fereastră și pare mulțumit. Se pare că cei patru au plecat. Asta mă duce cu gândul la Adam. De ce face tot ce îi spune acest individ?

Vine apoi la mine și mă dezleagă. Îmi simt încheieturile ca și când ar fi rupte, iar cu picioarele abia mai pot păși. Mă strânge de antebraț și mă trage după el până în mijlocul sufrageriei.

— Unde este baia?

— La etaj.

Își scoate pistolul de la spate și mă înghiontește cu el în spate.

— Mergi!

Mă prind de balustradă și mă târăsc cu greutate până la ultima treaptă, apoi intru în baie. Se pare că slăbănogul are de gând să mă păzească.