Răzbunarea

Capitolul 1

"Hand over heart, I'm praying
That I'm gonna make it out alive"

— Selena Gomez - The Heart Wants What It Wants

*

Faith

Camera rece si sumbra imi da fiori adanci care se intind pe intreaga coloana vertebrala, apoi pe brate si picioare.
Privesc alert prin camera si nu pot sa disting decat o usa alba la fel ca si peretii care inconjoara patul pe care stau. Sunt imobilizata, simtind cum mainile imi sunt cuprinse in "x" sub un material dur care imi raneste suprafata fina a pielii. Pulsul imi creste si nu fac decat sa ma agit, incercand sa scap de acolo, dar camasa de forta nu ma ajuta prea mult.

In urmatoarele zeci de minute, tot ce am putut auzi a fost un tiuit adanc in ureche si o durere de cap insuportabila, care ma fac sa imi aduc aminte de ce sunt aici, de ce ma aflu in starea asta si de ce reprezint un pericol...
Imi inchid ochii si incerc sa respir adanc, sa nu las senzatia de claustrofobie sa ma acapareze si cu greu, dar in cele din urma imi revin. Privesc tavanul alb si tot ce imi mai ramane de facut este sa vars lacrimi, caci nimic nu il mai poate aduce inapoi la mine...

Sunt trezita din marea de ganduri care imi zboara prin cap in momentul in care telefonul vibreaza pe suprafata dura a blatului mesei de bucatarie.

Inca tin cana cu ceai in mana, la nivelul fetei, coatele fiindu-mi sprijinite de tejgheaua barului ce despartea bucataria de living. O lampa care sta intr-un colt trimite o lumina difuza si face ca noaptea sa nu mai dainuie peste incaperea in care ma aflu.

Unul din cele doua telefoane pe care le am vibreaza din nou, avertizandu-ma de apelul pe care trebuie sa il preiau. Ma dau parca cu incetinitorul jos de pe scaunul inalt si ma indrept spre masa apucand telefonul si glisand usor, ducandu-l la ureche.

— Hei, sefu! spun reintorcandu-ma la locul meu de pe scaun.

— Am primit aprobarea pentru caz! Iti incepi misiunea maine! a spus acesta cu o urma de speranta.

Eu insa, simt ca nu mai am aer, ca nu mai sunt buna de nimic. Imi simt picioarele foarte reci si respiratia ma da de gol celui cu care vorbesc. As fi vrut sa las totul balta si sa plec, sa nu las amintirea lui sa imi mai tulbure gandurile si visele, sa nu ma mai trezesc in miezul noptii plangand si cautandu-i disperata prezenta in patul rece.

Dar se pare ca nu sunt pregatita sa pun capat doliului pe care sufletul meu il doreste atat de mult. Inchid ochii nevrand sa las lacrimile sa imi inunde fata si ascult in continuare.

— Agent Weaver, ma auzi? Trebuie sa vii maine la sectie sa punem la punct ultimele detalii. A facut o pauza considerabila in care eu doar stau si ma uit in gol. Hanna?

— Voi fi acolo... am raspuns intr-un sfarsit cu greu apoi am inchis.

Am pus telefonul pe masa si inca tremurand m-am ajutat de toti peretii apartamentului pentru a ajunge la baie.

Hohotele de plans se contopesc cu ecoul apartamentului gol care tanjeste dupa prezenta iubirii noastre, la fel de mult ca inima mea care nu inceteaza sa bata doar pentru el, pentru fantoma iubirii pe care a asternut-o candva asupra mea.

Jetul de apa calda ma calmeaza si pot simti ca imi sunt spalate toate pacatele. Parul devine mult mai inchis la culoare datorita apei care se scurge prin el, iar pielea imi capata o textura vinetie din cauza frigului care se instalase deja in incapere.

Talpile mi-au atins podeaua rece si mi-am croit drum pana la dormitorul micut in care imi asternusem amintirile. Prosopul ce imi inconjoara corpul umed a atins podeaua si o camasa barbateasca cu un miros specific ii luat locul. Inspir adanc si imi trec mainile tremurande peste fata alba ca laptele. Patul spatios si gol, asa cum il consider acum ma primeste si las ca somnul sa imi acapareze fiinta si tot ce tine de ea.