Răzbunarea

Capitolul 25

Adam

Furtuna de afară mă aduce între vis și realitate. O visez pe Pati în brațele lui Faith, un tablou de familie perfect... Micuța râde la mine și mă apropii de ele, pentru prima dată fericit. Le cuprind în brațe și îmi sărut copilul pe frunte, iar pe Faith o trag mai aproape de mine, simțind caldura inconfundabilă a corpului ei pe care o explorez atunci când facem dragoste. O iau pe Pati în brațe și intrăm în casă. Mirosul de mâncare mă ademenește spre bucătărie, acolo unde o văd pe Faith dând de mâncare unui copil. Pati aleargă pe lângă ea, spunând că și ea vrea măr cu biscuiți, iar șatena îi dă o lingurița și apoi încă una bebelușului din scaunul pentru copii. Pati aleargă spre mine și mă trage de mână spre camera ei, unde vrea să îmi arate ce a învățat la școala. Deschid ușa camerei ei și în pat o văd pe fetița mea, o adolescentă în toată firea, cu poza mea în brațe, cu Faith lângă ea și un băiețel de patru ani întrebându-le de ce au lacrimi în ochi. Mă dau înapoi din cadrul ușii și cobor repezit scările, dând cu ochii de proiecțiile femeii pe care o iubesc și ale copiilor mei. Toți se uită la mine rugător. Faith care plângea alaturi de Pati la etaj, face un pas către mine și nu îi pot ignora ridurile trecerii timpului și lacrimile care i se scurg din ochi, pe obrajii aspri.

— Adam, nu ne lăsa...

— Adam! Adam!

Cele trei înfățișări alea lui Faith mă strigă disperate și în spatele lor îmi aud copiii strigându-mă și plângându-mă.

— Tati!

În fața mea, podeaua se surpă și toți sunt absorbiți de un întuneric absurd, care mă face să alerg spre ei. Privirile celor trei Faith și plânsetele copiilor mă fac să sar din pat că ars.

Simt așternuturile cum mă frig. Îmi simt gâtul uscat și respirația cum mă lasă. Inima mi se strânge când văd locul gol de lângă mine și pătuțul lui Pati gol.

Verific încă odată pătuțul fetiței și mă apucă toate căldurile când îi văd suzeta roz agățată de bările din lemn alb ale patului.

Încerc să mă calmez și o caut pe Kristen în toată casa, dar ia-o de unde nu-i. Mă așteptam să plece din nou, dar nu cu copilul meu. Traversez grăbit curtea, ploaia măruntă udându-mi șlapii și intru că un hoț în casa fetelor.

— Ce dracului cauți aici la ora cinci dimineața?!

Nikki, stând în mijlocul salonului cu un pahar cu apă în mână, mă ia la întrebări ca un detectiv.

— Faith doarme?

— Ca orice om normal, la ora asta.

Trec pe lângă ea, șlapii mei lăsând urme de apă pe podeaua din salon și urc grăbit scările cu roșcata pe urmele mele. Gândul îmi este numai la coșmarul pe care l-am avut mai devreme și cu cât mă apropii mai mult de ușa camerei ei, îmi simt inima făcându-mi-se cât un purice.

— Adam! Ce crezi că faci?! Nu o trezi!

Dau navală în camera ei și șocul mă lasă mut. Aveam dreptate. Și ea lipsește. O caut în baie și apoi ies, uitându-mă speriat la Nikki. Privește și ea camera și rămâne uimită, cu privirea țintă spre comodă. Înghite în sec de mai multe ori și lasă paharul din mână lângă cana cu cafea a lui Faith, parcă privind la extraterești.