Răzbunarea

Capitolul 23

"I don't believe, I don't believe it
You left in peace, left me in pieces
Too hard to breathe
I'm on my knees right now

I'm so sick of that same old love, that shit, it tears me up
I'm so sick of that same old love, my body's had enough"

-Selena Gomez - Same Old Love

*

Faith

- Vrei să mâncăm diseară împreună? mă întreabă Adam atunci când parchează mașina pe aleea care desparte casele noastre.

- Nu trebuia să fii cu Kristen la doctor în seara asta? Așa spunea zilele trecute, îi spun în timp ce îmi desprind centura și mă întorc pe scaun cu fața către el.

- Mic dejun mâine?

- Adam...

- Știu ce o să spui, dar nu o face, îmi spune și își lipește capul de tetieră, privind prin parbriz, într-un punct fix.

- Mă simt în felul acela în care nu credeam că o să mă simt vreodata. Nu vreau să stric ce aveti voi doi. Poate că nu va iubiți, dar este un copil la mijloc.

- Și eu te vreau pe tine! Ce are a face?

- Are, Adam... Are...

Cobor din mașină și intru în casă prin spate, fără să îl mai ascult, conștientă fiind că nu poate să țipe după mine, altfel ne-ar auzi toți.

- Faith, te-am căutat de dimineață!

Vocea Sarei mă face să înțepenesc în pragul ușii de la holul care duce spre ușa din spate.

- Voiam să te întreb cum te simți. Esti mai bine?

Mă uit la ea și tot ce văd sunt buzele ei mișcându-se. Cu teamă, încerc să scot niște cuvinte pe buze atunci când cu coada ochiului o văd pe Nikki făcându-mi semn să mă comport normal. Îmi las ochii să cadă în pământ și umerii îmi alunecă, consecință a neliniștii ce o port înlăuntru meu.

- Sunt bine, Sarah. Nu ai de ce să îți faci griji. Bine ai venit!

- Vino! Trebuie să îți prezint pe cineva.

Mi-am dat seama la cine se referă. Copilul ei. Micuțul bebeluș gângurește fericit în scaunul cu balansoar, care scoate sunetul unei melodii de leagăn, dar căruia copilul nu îi răspunde, semn că este odihnit.

Mă las în jos spre copilul ce mă privește cu interes. Desi nu vreau asta, sub privirile celor două, sunt obligată să îl iau pe micuț în brațe. Sentimentul este liniștitor având în vedere circumstanțele situației și încep să mă plimb în brațe cu copilașul ce posedă ochii tatălui său. Reacționează fericit la glasul meu, dar eu nu pot să mă simt fericită în situatia asta.

Credeam că dacă las totul în urmă, că dacă aleg să trăiesc în pielea lui Faith seara cu Adam, situația se va echilibra, iar eu nu voi ajunge în asemenea stadiu. Credeam că dacă o las pe Faith să o răzbune pe Hanna pentru ce i-a facut Anthony, cele două vor fi în armonie completă.

Las copilul în scaunul cu leagăn și urc scările către camera mea, de la geamul căreia îl pot vedea pe Adam pe balconul biroului său. Aleg să îl ignor, cu toate că ceea ce s-a întâmplat intre noi seara trecută nu îmi este deloc indiferent, dar prefer să mă gandesc la asta în propria-mi intimitate. Trag draperiile și mai bine de jumătate de zi aproape că zac în pat, rugându-mă să nu mă deranjeze nimeni.