Răzbunarea

Capitolul 18

"I'd rather
Spend a minute with love in my life
Than go a million years without knowing
What it's like"

— NF - Thing Called Love

*

Stau pe marginea patului și rememorez momentele de azi dimineață. Adam a avut grijă să dorm și mi-a promis că nu mă va lăsa singură, o promisiune care, bineînțeles, trebuia să nu fie respectată căci atunci când m-am trezit el nu mai era. Nici nu știu de ce am atâta nevoie de confirmări din partea lui și de ce le aștept când răspunsul este evident.

Obișnuită să fiu lăsată singură și abandonată, până și de persoana pe care o vânez de atâta timp, iau pe mine un hanorac de pe pat - care Dumnezeu știe al cui este, căci Adam nu era îmbrăcat sport aseara - și ies din dormitor, îndreptându-mă catre scări.

Casa este pustie. Mă îndrept spre fereastra cu vedere către casa mea, văzându-l pe Kevin cum traversează strada cu un teanc de haine în mâna. Mă uit mai atent la mine. În momentul de față sunt îmbrăcată doar într-o pereche de colanți negri, pe care Sarah i-a gasit prin casă și probabil sunt ai lui Kristen și fașa care îmi acoperă sânii peste care am hanoracul.

Trag repede fermoarul bluzei când aud ușa de la intrare și mai privesc odata pe geam, cercetător. Totul pare să fie în regulă, dar vocea bărbatului mă desprinde de la a privi strada pustie, fapt ce nu l-am observat până acum.

— Am verificat perimetrul, îmi spune pe un ton jucăuș și îmi face cu ochiul, iar eu îi zâmbesc stângaci.

Pentru o persoană care aseară a omorât un om, Kevin pare să fie unul din cazurile fericite. Asta dacă nu cumva este vreun psihopat sau dacă nu cumva s-a mai ocupat de astfel de treburi și înainte. Tind spre a doua variantă.

— Nu te teme, esti în siguranță cu noi.

Cuvintele lui mă liniștesc, dar îmi revine în minte faptul că de o perioadă încoace, în viața mea nu am mai resimțit siguranță.

— Multumesc, Kevin! îi răspund atunci când îmi întinde hainele, dar cuvintele mele fac referire mai mult la afirmația lui.

Îl urmez până în bucătărie, dar mă opresc o secundă, gândul meu plecând catre Adam. Aud voci de dincolo de ușă, dar niciuna nu este a lui și simt cum un sentiment ciudat mă cuprinde. Mai de grabă un amalgam de emoții.  Îmi trec mâna prin păr și împing ușa de la bucătărie, atragând privirea lui Nikki.

Mirosul de mâncare îmi atacă, practic, stomacul și caut cu privirea sursa acestuia. La aragaz, o siluetă bărbătească gătește de zor. Este Mark care își etalează talentul într-ale bucătăriei. Pentru un moment am crezut că este Adam, asemănarea de la spate fiind izbitoare datorită părului negru.

— Bună! îi salut pe toți, atingând-o pe Nikki, care stă cu spatele la ușă, pe umeri în drumul meu către scaunul de langa ea.

Aceasta dă din cap, semn că a luat la cunoștință prezenta mea. Când reușesc să mă așez, observ că privește în gol. Eu îl privesc pe Kevin care atunci când îmi surprinde privirea dezaprobă posomorât.

— Esti bine, Nikki? o întreb încet și o mângâi pe spate.

În minutul următor izbucnește în plâns și parcă de prelinge pe scaunul pe care stă. O trag în brațele mele și o sărut pe creștet apoi o îndepărtez de mine, ștergându-i lacrimile.