Răzbunarea

Capitolul 28

Cele două zile petrecute înapoi în Miami mi-au liniștit considerabil mintea și sufletul, iar faptul că încă stau în casa lui Adam și lângă copilul lui îmi oferă o senzație stranie de siguranță, de parcă locul meu ar fi aici. Dar știu că totul este o iluzie prostească a minții mele.

Mă răsucesc pe-o parte și pe alta, deranjând cearșaful sub mine și devenind puțin irascibilă. Nu am stare deloc, ceilalți nu s-au trezit și eu nu am nimic bun de făcut toată ziua. Pati este când în grija mea, când în a lui Nikki și băieții fac ce fac și stau plecați până seara târziu, venind cu scuza că muncesc la scoaterea lui Adam din închisoare. Mie nu-mi rămâne acum decât să încerc să scormonesc, din nou, prin trecut.

Cobor la parter, unde se aude gânguritul Patriciei și vocea duioasă a roșcatei.

— Bună dimineața!

— Bună dimineața, Faith! îmi răspunde Nikki jucându-se cu Pati, care stă în scoica ei. Am făcut micul dejun, este pe masă în bucătărie.

— Nu prea îmi este foame, îi spun așezându-mă lângă ele. Aș vrea să vorbesc ceva cu tine. Despre Anthony și Sarah.

Când rostesc numele celor doi, Nikki se albește la față ca o fantomă. Se agită lângă Pati și evită să mă privească. Ceva în privirea ei s-a schimbat de ultima data când am adus în discuție acest subiect.

— Ai ceva să îmi spui? întreb simțindu-mi până și eu suspiciunea în glas.

— Ce aș putea să îți spun? Știi tot ce știu și eu. Băieții au evitat să vorbească despre asta.

— Mai este ceva. Pentru că nimic nu se leagă. De ce a plecat Sarah, unde a plecat? Nu ți-ai pus întrebările astea? o privesc în timp ce vorbesc singură. Se uită la mine descumpănită și în ochi îi citesc dorința de a-mi răspunde la întrebări. Normal că nu ți le-ai pus. Pentru că tu deja știi răspunsul. Dar nu-i nimic. Voi afla și fără ajutorul tău.

Mă ridic nervoasă de pe canapea și mă reped spre ușa cu ea pe urmele mele.

— Unde pleci? Faith, așteaptă puțin!

— Lasă-mă în pace, Nikki! Voi vă vedeți interesul și la fel și eu. O să aflu ce s-a întâmplat chiar dacă nu-mi spui. Pentru că e dreptul meu să aflu și pentru că urma să mă căsătoresc cu un om pe care nu îl știam deloc.

— Anthony nu era așa cum crezi tu, Faith. Sunt sigură că nu a vrut să te înșele.

Vocea ei este una calmă, miloasă și care are ca scop să mă menajeze, deși asta nu îi reușește. Că m-a înșelat este nimic pe lângă presimțirea mea cum că este în viață.

— Bine spus nu era. Voi toți l-ați schimbat. Acum, dacă îmi dai voie să plec, desprinde-te de mașina mea.

— Îmi cer scuze, spune retrăgându-se, silită fiind de cuvintele mele.

Pornesc de pe loc și privesc în trecere la casa care a ars înainte să plecăm în Noua Zeelandă. Acolo a început totul. Răzbunarea mea prostească și toată idioțenia asta de misiune. Ajunsă în centrul orașului, fac dreapta pe strada pe care se află blocul de apartamente în care stăteam cu Anthony. După ce parchez, urc grăbită scările și rămân uimită când văd că ușa este deschisă. Înaintez pe holul micuț și dau cu ochii de masa la care luam cina, pe care se află cana lui de cafea. Aburii cafelei se ridică în sus, semn că este proaspăt preparată.

— Hei! Este cineva?

Îmi las cheile pe masă și apuc cana, gustând din conținut, iar amintirile mă încearcă. Aceeași cafea, fără lapte, o lingurița și jumătate de zahăr. Mă întorc rapid spre dormitor, din baia căruia se aude dușul, dar chiar când să intru, Teressa apare de după ușă.