Dragoste din obligatie

Poate ceva va fi bine!

Eu: Bună!

Îşi ridică privirea din pământ şi mă priveşte. Nu părea nici vesel nici trist, lucru care îmi declanşa un fior năstruşnic pe spate ce ajungea până în ceafă şi înapoi în tălpi.

Eu: Bună...iubitule!
David: Te iubesc! -a rostit deodată, apropiindu-se-
Eu: Şi eu pe tine!
David: Ar trebui să ne-o spunem mai des.
Eu: Ar trebui să nu mai avem secrete unul faţă de celălalt.
David: Iartă-mă.
Eu: Am făcut-o deja!

Poate ceva chiar e bine, poate după atâtea lacrimi va înflori însfârşit un zâmbet, poate....

~*~
După câteva zile

James: Ăm, puţin ajutor, te rog?
Eu: James, e a treia oară când te descâlcesc din instalaţia aia nenorocită.
James: Haide, promit că nu va exista o a patra oară!

Îmi dau ochii peste cap şi mă ridic de pe canapea. Îl ajut să iese din instalaţia încurcată, aruncând-o într-un colţ al livingului.

James: Hei, aia era instalaţia ce trebuia să o pun pe brad.
Eu: Nu o mai atinge, vei ajunge iar legat de ea.
James: Ai dreptate, merg să cumpăr alta din oraş. Rămâi aici!
Eu: N-am unde să plec.

Îşi ia geaca din cuier şi pleacă. Mă trântesc pe canapea şi iau un globuleţ sclipicios în mână, jucându-mă cu el. Când eram mică mă frecam cu astfel de globuleţe pe piele ca să fiu lucitoare ca o mică steluţă.

Oftez şi iau întreaga cutie cu decoraţiuni. Întind beteala pe crenguţele bradului, colorându-l intens.

Eu: Ce n-aş da să fi şi tu aici!

Închid ochii, imaginându-mi cum ar fi fost Crăciunul alături de el. Eu cocoţată pe umerii lui încercând să pun steluţa în vârful bradului e imaginea ce mă face să zâmbesc strâmb. Cel puţin peste câteva săptămâni va fi aici, lângă mine, îmbrăţişându-mă. Poate atunci va fi momentul oportun să-i mărturisesc tot ce mă apasă pe suflet.

Risipindu-mi-se tot cheful de a împodobi bradul, intru în bucătărie imediat ce las cutia pe masă. Scot câteva ingrediente pentru a face fursecuri şi le amestec într-un bol.

-----PERSPECTIVA OLIVIEI------

Eu: E nedrept! Ei trebuie să-şi petreacă sărbătorile de iarnă alături de familiile lor, vouă v-ar plăcea să staţi departe de cei dragi tocmai de Crăciun?
-

Domnişoară, calmaţi-vă. Sunteţi într-o secţie de poliţie!
Eu: Nu mă calmez, daţi-mi drumul. Vreau ca iubitul meu să fie liber, incompetenţilor!
- Luaţi-o!
Eu: Unde mă duci, umflatule?

Matahala ce mă ţinea imobilizată nu-mi răspundea, continua să meargă nepăsător până ce s-a oprit. M-a lăsat jos şi cu o mână m-a impins în spate. Am simţit peretele în spatele meu şi fără măcar să mă mişc uşa celulei s-a auzit închizându-se. M-am prins de gratii, încercând să deschid încuietoarea.

-----PERSPECTIVA MAYEI----

Eu: Alo?
- Maya Parker?
Eu: Eu sunt, ce s-a întâmplat?
- Olivia Jensen a fost arestată preventiv pentru agresarea unui poliţist. Vă rugăm să veniţi la secţie şi să o scoateţi sub semnătura dumneavoastră, părinţii ei nu sunt în ţară momentan.
Eu: Sigur, voi veni cât de repede pot.
- Mulţumim!

Oh, Olivia, în ce mama naibii de prosti te bagi?

Scot fursecurile din cuptor şi îmi iau rapid geaca şi cizmele. Cobor la viteză maximă scările blocului, aruncându-mă în maşină.

Am parcat în faţa secţiei şi am ieşit graţios din maşină, pregătindu-mă să-i fac o vizită iubitului meu soţ chiar în Ajunul Crăciunului.

Eu: Bună ziua. Am venit pentru Olivia Jensen!
- Semnaţi aici, domnişoară.
Eu: Doamnă. -îl corectez pe poliţist, semnând actul- Ăm, aţi putea să o mai lăsaţi câteva minute acolo ca să se înveţe minte? Oricum, vreau să vizitez pe cineva.

Îi spun numele şi acelaşi poliţist mă conduce până la o sală. Mă aşez la o masă şi îmi ascund privirea sub ea, jucându-mă cu degetele.

- Bună!
Eu: David.

Mă ridic de pe scaun și îmi încolăcesc mâinile în jurul gâtului său. Mi-a fost dor de el, foarte dor!

Eu: Iubitule!
David: Iubito!
Eu: Mi-a fost dor de tine.
David: Și mie. Abia aştept să plec de aici!
Eu: Stai liniştit, voi face tot posibilul să vi acasă cât mai repede. Am așa de multe să îți spun!
David: Te înțeleg, prințesa mea!
Eu: Doamne! Te iubesc asa mult!

Îmi afund din nou capul în pieptul său şi rămân așa până ce gardianul vine și ne îndepărtează. Îl sărut de 'la revedere' și merg spre locul de unde trebuie sa o iau pe Liv.

Eu: Ști că ești cea mai nebună prietenă a mea?
Liv: Maya.... Ce faci aici?
Eu: Am venit să te scot, găgăuţă. Ieși de acolo!
Liv: Mersi.
Eu: Ia zi, cum ai ajuns acolo?
Liv: Hm, e o poveste complexă. Era să mă iau la bătaie cu un polițist.
Eu: Ăm...de ce?
Liv: Jake.
Eu: Se explică!

Râdem amândouă, prinzându-ne în brațe.

Cam sec dar am zis totuşi să îl postez. Săptămâna asta trec printr-o sesiune de stări așa că nu mă luați în seama. Oricum, vreau sa va spun ca la capitolul 80 cred că voi încheia povestea. Nu prea mare importanta!

Pupici!