Dau perdeaua de la fereastră și îmi strecor capul ca să pot vedea. Taxiul oprește pe alee iar tata iese din el, trăgându-și bagajul micuț. A întârziat mai bine de o săptămână fiindcă zăpada abundentă a blocat drumurile și evident că zborul a fost anulat cu câteva zile. Acum, când mai sunt doar două zile până ce David va ieși din închisoare, a apărut și el!
Strâng halatul gros peste pijamale și îmi fac loc printre mormanele de haine dezordonate ca să pot trece. E cinci dimineaţa iar eu încerc să îmi caut o ținută decentă pentru vremea mijlocului lunii ianuarie. O să aranjez mi târziu toate hainele astea, probabil!
Cobor scările chiar înainte ca tata să intre pe ușa de la intrare. Își deschide mâinile iar eu alerg ca un copilaș spre el. Îl iubesc, e tatăl meu orice ar fi!
Tata: Mi-a fost dor de tine, scumpo!
Eu: Și mie de tine. Ma bucur ca ai venit chiar și cu întârziere!
L-am ajutat să-și lase hainele pe-ici pe-colo și ne-am așezat pe canapea unde ne-am mai îmbrățișat încă odată înainte să îmi las capul pe genunchi și să ascult cu nerăbdare tot ce i s-a mai întâmplat în ultima lună.
Oare la fel va fi și când David va veni acasă? Defapt, la care casă? Noi nu mai locuim împreună.
După ceva timp în care tata mi-a povestit cat de frumoasă a fost călătoria sa, am urcat din nou sus și mi-am petrecut o bună parte din acea dimineață împachetând la haine.
La ora paisprezece eram în fața cafenelei de pe strada Oliviei, gândindu-mă dacă să intru sau să mă întorc înapoi acasă. Până la urmă mi-am zis că o cană de ciocolată caldă nu ar strica așa că mi-am strâns mai bine hanoracul pe mine și am înaintat, certându-mă în gând că nu mi-am luat ceva mai gros. Ei bine, nu aveam de unde să știu că Olivia nu va fi acasă ci într-o excursie banală cu şcoala, loc ce ar trebui să îl mai frecventez dacă vreau cu adevărat să-mi termin facultatea.
M-am strecurat printre mese și m-am așezat la cea mai retrasă, făcându-i semn lui Jordan, chelnerul și proprietarul bine cunoscut atât de mine cât și de Olivia care mai că voia să îl ia de soţ.
Jordan: Maya, n-ai mai trecut de mult pe aici!
Îmi zâmbește fericit, jucându-se cu pixul negru ce îl avea prins de carnețel. N-am mai venit aici de aproape un an și mi-a lipsit puțin acest loc.
Eu: Și eu mă bucur să te văd!
Jordan: Cu ce te pot servi, fosta mea cea mai fidelă clientă?
Eu: O ciocolată caldă, chiar fierbinte dacă se poate.
Și-a notat asta pe carnețel și s-a făcut nevăzut printre oamenii ce se îmbulzeau să ajungă la mese sau care abia plecau. Înainte cafeneaua asta era un loc nu prea cunoscut, veneam aici să învăț sau când aveam nevoie să scap de problemele de acasă. Acum, de când restaurantul de vis-a-vis s-a închis, locul ăsta e mai plin ca ceștile de cafea pe care Jordan nu se sinchisea să încerce să nu le verse.
Am multe amintiri aici, plăcute sau neplăcute. De exemplu, aici a fost locul unde un băiat mi-a dedicat un cântec. Benjamin nu cânta prea bine, ce-i drept, dar el mi-a rămas în minte până am absolvit liceul fiindcă, într-un fel, fusese primul băiat care filtrare cu mine. Tot aici câteva zeci de persoane s-au amuzat pe seama mea când, stângace fiind din fire, mi-am vărsat ceașca de ceai pe pantaloni, neavând altă soluție decât să merg până acasă cu hanoracul lipit de coapse. Acum că îmi amintesc, îmi vine și mie să râd de propria-mi prostie.
Mi-am tras mânecile peste palme apoi le-am frecat de brațe. Mi-am întors privirea spre fereastră și am privit cum mașina mea era acoperită de un strat gros de zăpadă pufoasă.
- Bună, doamna Parker.
Am tresărit când numele de familie mi-a fost pronunțat alături de o formă de politețe. Privirea mi-a căzut spre șatenul cu ochii verzi din faţa mea ce zâmbea firav.
Eu: Lucas, mă cheamă Maya.
Lucas: Știu dar soțul tău e șeful meu deci tu ești doamna Parker.
Eu: Oh, te rog! Ce te-aduce pe aici?
Lucas: E cafeneaua fratelui meu, cred că-l ști pe Jordan.
Abia acum vedeam asemănarea dintre ei, părul, ochii, zâmbetul. Și chiar dacă acum știam că sunt frați, tot nu-mi venea să cred că Jordan, băiatul mereu vesel ce ne întâmpina pe mine și pe Liv în fiecare după-amiază cu zâmbetul pe buze, poate avea același sânge ca Lucas, bărbatul chipeș ce lucrează la compania ilegală a soţului meu. Oare cum poate o femeie să nască doi copii diferiți ca soarele și gheaţa?
~*~
Mi-am luat la revedere de la Jordan și Lucas înainte să plec spre secția de poliţie unde aveam de gând să-mi îmbrățișez soțul care urma să fie eliberat peste câteva zeci de ore. Eram nerăbdătoare, după două luni în care îl vedeam doar zece minute pe zi, acum nu mai rezistam încă două zile până să-l am lângă mine în fiecare moment.
Am înaintat pe holul plin de celbule, salutând gardienii care deja erau obișnuiți să mă vadă în fiecare zi, la aceiași oră, plimbându-mă nerăbdătoare printre aceste 'încăperi'. Am intrat în sala de așteptare însă am rămas blocată, respirând tot mai scadent când mi-am văzut soțul discutând cu persoana care ne-a distrus pe amândoi.
Hei, iepurași, scuze de întârziere! Ştiu, încă un capitol sec dar, la rugămințile bunei mele prietene, Raluca, am pus next și așa.
Promit că voi încerca să scriu mai repede capitolele dar cred că până vineri nu voi pune next fiindcă joi se termină anul iar eu încă nu mi-am cumpărat rochia. O.O
Mai sunt 3 capitole. *lacrimă*
❤❤❤❤❤
CITEȘTI
Dragoste din obligatie
Romance" - De ce nu ai plecat până acum? - Fiindcă în braţele tale am găsit ce căutam chiar dacă am ajuns acolo din obligație."
