ELENA
Sentimentul ce îmi pulsa prin vene nu putea fi descris în cuvinte.Adrenalina îmi curgea prin vene de vreo trei kilometri,încă de când am început să alerg pentru a-mi salva viața,iar asta părea cea mai bună decizie luată până acum.
Nu puteam explica modul în care picioarele mele zburau pe pământul uscat cu o viteză incredibilă,dar asta nu ameliora în niciun fel ,arsurile puternice de pe suprafața pielii mele.
Îmi simțeam pielea precum o coajă de portocală,gata să fie decojită.Cred că asta urma și în cazul meu,dacă pielea s-ar opri din inflamat sau din crearea unor mici bule de aer sub aceasta.
M-am oprit la marginea unei stânci destul de abrupte și am privit cum marea își agita valurile de o culoare mult mai închisă ca cea obișnuită.Probabil din cauza vremii nu tocmai prielnice.Ascultam micile păsări ale pădurii cum acompaniau zgomotul valurilor ,cu glasurile lor angelice,bucurându-mă de liniștea găsită aici.Păsările s-au oprit dintr-o dată din ciripit,lăsând în urmă sunetul șters al valurilor.
Auzeam pași firavi ,dar totuși apăsați ,în spatele meu,iar asta mi-a făcut corpul să se întoarcă involuntar spre sursa zgomotului aducând totodată o urmă de speranță.Ochii de culoarea oceanului ai Amandei i-au întâlnit pe ai mei risipind orice urmă de tristețe așternută în sufletul meu.În schimb,ochii ei erau pe cât de electrizanți,pe atât de reci.Era ea,dar nu era Amanda pe care o știam eu.
-Amanda ?
Murmurul meu a fost aproape insesizabil printre valurile ce loveau puternic stâncile.Răspunsul ei a întârziat să apară lăsându-mi un gust amar în gură.Și-a îndreptat mâna spre partea dorsală de unde a scos un fel de lamă foarte ascuțită,plină de inscripții imposibil de descifrat.
-Ce vrei să faci cu aia ?
Pașii ei se apropiau încet,dar sigur de mine împreună cu sabia ce amenința vărsare de sânge.Fiecare pas al meu înapoi împreună cu fiecare pas al ei înainte,mă aduceau mai aproape de marginea prăpastiei,ce devenea brusc o variantă mai bună în defavoarea acelei săbii.Am simțit cum pământul îmi fuge de sub picioare ,semn că am ajuns la marginea prăpastiei,iar Amanda continua să se apropie amenințător,vârful sabiei atingându-mi stomacul.
-De ce faci asta,Amanda ?
Voiam să plâng.Îmi doream să plâng,dar pur și simplu obrajii mei rămâneau uscați ,iar suferința mea creștea.
-El ți-a făcut asta.
Cuvintele ei mi-au răsunat în cap în timp ce lama ascuțită a sabiei mi-a străpuns stomacul,împingându-mi trupul firav în neant.
Apa rece ca gheața mi-a îmbrățișat corpul conducându-l în cea mai ciudată stare ,amorțire urmată de convulsii puternice ce îmi blocau aerul în trahee.Picioarele împreună cu mâinile,creau elice în jurul meu care mă ajutau să-mi păstrez corpul la suprafață.
Încercam să-mi amintesc toate orele de înot pe care le-am făcut la 6 ani,dar singurul lucru ce îmi împânzea mintea ,fiind o regulă de bază : nu te panica !
Iar eu făceam exact opusul.Apa era peste tot,prin urechi,nas,gură ,ochi,iar eu nu făceam altceva decât să mă agit ca peștele pe uscat,luând guri mari de aer atunci când reușeam să-mi scot capul la suprafață.Aveam să mă înec.Asta era,sfârșitul meu nu suna mai bine de atât.Înecată de propria prietenă,dar lucrul cel mai ciudat ce îmi bântuia mintea de când m-am trezit în mijlocul pustietății era : visez sau e universul paralel ce încearcă să-mi conducă sufletul spre lumină ?
Las gândurile ,nu tocmai lucide,la o parte și mă concentrez pe situația mai mult decât tensionată în care eram pusă.Apa rece îmi agrava situația,precum și convulsiile ce îmi controlau întreg corpul.Încercam să mă mențin pe linia de plutire,să-mi păstrez simțurile active și mintea lucidă,dar dintr-o dată,pleoapele mi se închideau involuntar,urmate de o căldură usturătoare,exact ca acea de după topirea unui bulgăre de zăpadă în palmă.
