— De asemenea aș fi mai mult decât încântat dacă m-ai însoți după ședință la o degustare mai restrânsă.
I-am auzit vocea tatălui meu de partea cealaltă a ușii.Am intrat fără ezitări,trecând pe lângă blonda care stătea la câțiva centimetri buni de el.
— Se pare că nu o să mai fie nicio ședință și nicio degustare mai restrânsă.
Mi-am schimbat tonalitatea rostind ultimele cuvinte.Privirea pe care i-am aruncat-o blondei din spatele meu i-a dat de înțeles că trebuie să plece.
— Nu știam că preferă prosoapele murdare.
I-am auzit vocea cu mult prea multe tonalități în jos.Știam că trecuse pe lângă Elena.Dacă nu ar fi fost o situație mult mai importantă decât insultarea iubitei mele,acum era jupuită de vie.
— Termin-o repede.
I-am ordonat, aruncându-i un rânjet plin de satisfacție și mândrie.Sclipirea și fericirea pe care le avea în ochi mi-au făcut pieptul să se umfle de un val de căldură care aproape îmi luase respirația.Aaron ne privea suspicios.
— Când o să înveți să-ți rezolvi singur problemele ?
— O fac.
— Când ? sprânceana sa căruntă s-a arcuit.
— În fiecare moment în care tu nu ești acolo.Acum ești aici și am nevoie de ajutorul tău.Walker crede că blestemul acela i-o va aduce înapoi pe Elena.
Expresia sa facială a trecut de la una rigidă la una confuză ca mai apoi să treacă din nou la expresia rigidă,dar mai era ceva acolo.În ochi îi citeam durerea și puteam să văd ca prin reverie amintirile.
— Când o să scăpăm de Walkeri ăștia și credința lor în iubire până la moarte și după asta.Să nu mai pomenesc de egoismul ăsta copilăresc.
— Nu e ca și cum tu nu ai crezut în asta.
— Am făcut-o,dar oamenii distrug ceea ce iubim și în ceea ce credem.
Și dintr-o dată realizasem că discuția degenerase total.Nu mai era vorba de prezent și de ceea ce iubeam.Era vorba de ceea ce tata iubise și de iubirea care încă trăia,respira și mergea prin fiecare celulă a corpului său.
— O mai iubești ?
— Nu.
Răspunsul venise mult prea repede,mult prea rece și mult prea direct.
— Ar trebui să-mi mulțumești,te-am scutit de un măr stricat.
Elena a reapărut lângă mine , mai bine-dispusă decât ultima dată când o văzusem.
— O să-mi păstrez mulțumirile pentru alt secol.Ce le-ați spus Clarvăzătorilor.
— Mare parte din tot ce era de spus.Sunt de încredere,i-am răspuns așezându-mă pe unul din scaunele tapițate din fața biroului.Elena m-a urmat îndeaproape.
— Clarvăzătorii nu sunt de încredere.Nimeni nu e.Cu cât știu mai puțin , cu atât mai puțină lume știe despre asta.Vârcolacii râvnesc după un hibrid blestemat , sleit de putere.Vrăjitoarele ar ucide pentru un exponat în casa lor.Elfii și ... zânele rele ar întoarce lumea cu susul în jos.
— Credeam că elfii și zânele sunt doar povești,Elena a sunat amuzată.
— Precum nimfele și morții-vii,da.Până să trăiești în lumea asta,toate sunt doar povești.
Discuția se prelungise îndeajuns de mult așa că m-am ridicat,ducându-mă direct la biblioteca imensă din biroul lui Aaron.Mi-a citit gândurile,iar în mai puțin de o secundă,mi s-a alăturat.
— Mă descurc și singur.Mergi și ajut-o pe Elena să se întindă.O să aibă nevoie,mi-a spus poruncitor văzându-mi expresia întrebătoare.
L-am ascultat și pentru prima dată, am avut încredere totală în el.Am lăsat-o pe Elena pe mâna lui.La fel ca mine,era confuză,dar a acceptat în tăcere,ceva atipic ei.Cele zece minute care trecuseră precum zece ani,îi luaseră lui Aaron pentru a se întoarce cu o panglică de culoare roșie.
— Am nevoie ca voi doi să vă uniți palmele cu această panglică,iar în momentul în care voi tăia,oricât de tare ar durea,nu scoateți un sunet.
Am aprobat ,unindu-ne palmele cu panglica.I-am prins mâna liberă și am strâns-o încurajator.Inima îi bătea repede,la fel și a mea.Băteau în același ritm.În următoarea secundă Aaron ținea sub mâinile noastre o lumânare roșie.Puteam să simt atingerea ușoară a flacărei.Cu cealaltă mână a tăiat panglica în două ,străpungându-ne amândurora palmele.O nouă durere.Mult mai puternică decât orice altă formă de durere pe caream experimentat-o.Elena în schimb își pierdea cunoștința.
— După ce sângele atinge flacăra , ea va fi legată de protecția ta,așa blestemul nu va putea să ajungă la inima ei prea curând.
Aaron începuse să vorbească din ce în ce mai tare.Elena își pierduse aproape complet cunoștința,iar eu scrâșneam din dinți încercând să îndur durerea.Când picăturile de sânge au stins lumânarea,durerea se transformase în fire de electricitate ce curgeau prin mâinile noastre.Fața Elenei trecuse de la pal la un verde șters.
— Ce se întâmplă ?
Priveam încurcat în jur.Ferestrele se deschiseseră,lăsând să intre o briză puternică de vânt.Respirația Elenei nu se mai simțea ,iar Aaron făcea orice altceva numai să nu mă privească.
— Vraja e prea puternică.A cam omorât-o temporar.
— Ai înnebunit ? m-am repezit spre el.
M-a oprit,acoperindu-mi gura cu mâna sa.
— E aici.Suntem în Tărâmul Morților.
