—Și unde ar mai fi distracția dacă ai pleca,Deven?
Mi-am întors fulgerător corpul în direcția zgomotului produs de vocea lui.
-Darak..am mârâit când i-am întâlnit albastrul irișilor.
-Să-ți riști viața pentru o muritoare este...destul de curajos și stupid în același timp.
-Asemenea ție.
Replica mea i-a făcut colțurile gurii să tresară într-un rânjet sadic ,plin de satisfacție.
-Deven..Deven,te joci pe un teren minat.
A rostit cuvintele pe un ton subjugat în timp ce și-a croit drum în direcția mea.I-am anticipat mișcarea ,iar în mai puțin de o secundă eram poziționat defensiv în fața Elenei ce rămăsese pur și simplu împietrită.
-Ce e asta ?
A rostit ostentativ continuând să pășească spre locul în care ne aflam noi.
-Un hibrid.Doi hibrizi.
Apoi...ce a urmat m-a dat cu totul peste cap.
A început să râdă.
Râdea.
Cu poftă.
Ca și cum aerul îi era menținut prin simplul fapt că râdea.
-Ei,așa ceva nu vezi în fiecare zi,a spus vrând să o atingă pe Elena,dar mârâitul meu i-a dat de înțeles că nu are nicio șansă.
-Și nici nu atingi,a venit imediat răspunsul meu.
-îmi vreau răsplata și o vreau acum.Chiar aici.În fața ei.
Mi-am Înghițit nodul ce mi s-a format în gât și am privit dincolo de irișii de coral ai lui Darak.Întreaga lui haită îi apăra spatele,pregătiți pentru a mă sfâșia la orice gest sau cuvânt greșit.
-Cum poruncești tu.
ELENA
L-am privit cum s-a aventurat în apriga luptă a morții.
Vorbele îi erau chinuite.
Pașii îi erau brăzdați de nehotărâre.
Dar tot ceea ce făcea era să continuie.
Continua să meargă pe rute greșite din care iubirea nu avea să-l salveze.Orgoliul nu mă lăsa să-l opresc,nici măcar să-i vorbesc.Eram cufundată adânc în lacrimi,apoi în durere pentru tot ce a urmat.
Vedeam putere.Dominație.Distrugere.
Sânge.
Pumni împărțiți în stânga.
Picioare împărțite în dreapta.
Gheare ce biciuiau fără milă pielea,colții ce străpungeau cu o poftă animalică carnea.
Țipam ,apoi imploram și tot așa,dar mereu eram țintuită de două brațe puternice ce mă strângeau posesiv,dar nu dureros.Lacrimile se uscaseră de mult timp pe obrajii stacojii,în timp ce vlaga mi-a fost smulsă,lăsându-mă doborâtă la pământ.
Vedeam cum soarele apunea ușor,lăsând pădurea să cadă pradă nopții.
Lumea luase sfârșit.
Timpul se oprise în loc.
Deven era la pământ,plin de sânge și fără vlagă.
Respira greu în încercarea de a se mișca,dar în zadar,Darak își tot opintea piciorul în abdomenul lui.Simțeam cum inima mă înțepa,la fel și ochii ce îmi erau din nou plini de lacrimi.
Voiam să fiu acolo,în locul lui,iar el departe,cu altcineva care l-ar fi putut face fericit.
-Oprește-te,am strigat înainte ca Darak să-i sfârșească viața cu un fel de pumnal.
Toate privirile au fost îndreptate asupra mea,iar acela a fost momentul în care am putut să acționez inconștient sau nu.M-am ridicat cu greu de pe pământul rece și am făcut pași mici spre locul unde Darak și Deven se aflau.
-Ce poți face tu ca să-l salvezi ?
L-am auzit în ecou pe Darak.
-Eu cu siguranță pot face ceva.
O voce parcă de înger,dar totuși atât de falsă s-a auzit din străfundul pădurii.
-Aris...
i-am auzit șoapta sugrumată a lui Deven și m-am întors încurcată spre vocea misterioasă.Ochii ei de jad i-au întâlnit pe ai mei,făcându-mi corpul să se cutremure la vederea frumuseții ei.
Trăsăturile ei erau atât de frumoase și atât de bine conturate ,încât ai fi putut să o confuzi cu una dintre zeițele Greciei Antice.
-Ce poți face tu ,Aris,fata mea ?
Întrebarea lui Darak m-a lăsat pe cât de perplexă ,pe atât de surprinsă.
-Îl pot salva.
Răspunsul ei nu a întârziat să apară.
-Și cum anume l-ai putea salva ? Există o singură cale.
A zâmbit satisfăcută la auzul cuvintelor rostite de tatăl ei.
-Exact.Deven se va căsători cu mine,iar el și mica lui păpușă vor rămâne în viață.
Au mai rămas două capitole!!!!OMG
