Who ?
7 septembrie 2015
Dimineața de după se simțea exact cum mă așteptam. Starea de rău și durerea de cap mi-au oprit orice fel de mișcare. Picioarele îmi erau amorțite, volanul blocându-mi mișcarea liberă. Un ciocănit puternic în geam m-a trezit de-a binelea. Olivia bătea frenetic în geam cu ochii mijiți la mine.
Când am deblocat ușile, mâinile ei relativ micuțe au deschis larg portiera trăgându-mă afară în aerul rece. Pantalonii scurți și maieul cu decolteu adânc erau în dezavantajul meu de data asta. Expresia ei și mâna în șold spuneau tot.
— Așa ai de gând să-ți petreci prima ta zi din ultimul an de liceu ?
Dacă vocea ei părea răgușită, nu voiam să știu în ce stare se afla a mea. Un sunet cu frecvență înaltă blocase orice formă de atenție pe care aș fi putut să-i ofer.
— De ce ești aici ?
— De ce ești în parcarea unui cimitir ?
Întrebarea ei mi-a făcut corpul să tresare. Am privit-o pentru câteva secunde, înainte să privesc în spatele ei.
Plăci de granit gravate formau șiruri lungi, parcă fără sfârșit, îngrădite de un gard de fier înalt ce modela în centrul său un W din același aliaj ca al barelor. Cu mult în depărtare, stejari robuști puteau fi ușor observați, formând o pădure deasă.
