Am simţit cum mă cuprinde răceala.
Uşa casei a scârţâit atunci când mi-am făcut loc şi am trecut de ea.Rămăsese la fel ca acum doi ani,doar că acum era desenată cu grafitti,probabil de nişte puşti fără ocupaţie.
Geamurile,prin care puteai simţi razele amurgului pătrunzând în încăpere,erau sparte.
Mai pe scurt,casa era vandalizată.
Îmi venea să plâng,dar lacrimile acumulate în 3 zile de drum mi-au fost de ajuns pentru a-mi suprima orice dorinţă de a vărsa vreo lacrimă.
Am început uşor,fără să grăbesc lucrurile.Am început cu subsolul şi am terminat cu etajul unu.Am cumpărat,am cheltuit,am constrãns şi am regretat.
Am ucis,în momente în care voinţa îmi era pusă la încercare şi am blestemat pe toţi cei care erau fericiţi.
Am trăit să descopăr că lumea,indiferent de cât de mulţi bani ai,nu va fi suficient pentru a trece de faţa urâtă a dragostei.
Am primit o lecţie,şi o s-o port mereu cu mine,iar ceea ce s-a întâmplat în trecut,va rămâne în trecut.Chiar şi sora mea va avea să rămãnă în trecut pentru că,indiferent de situaţie,nici măcar ea nu mi-a fost alături.
